Primăria invită botoşănenii la cumpărat ANL-uri cu maxim 407 euro/mp

 

Municipalitatea aşteaptă botoşănenii din blocurile Agenţiei Naţionale de Locuinţe să depună cereri de cumpărare a acestora. Instituţia a primit de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) toate datele privitoare la vînzarea apartamentelor ANL şi vrea să demareze operaţiunea propriu zisă. Preţul stabilit este de 407 euro/mp din care se scade amortizarea care este calculată în funcţie de vechimea imobilului. 586 de locuinţe ANL pot fi vîndute. „Din păcate în momentul de faţă avem doar 46 de cereri. Deci aşteptăm încă 500 de cereri”, a declarat primarul Cătălin Flutur. Acesta ţine la vînzarea locuinţelor întrucît banii rezultaţi se trimit la MDRT, iar acesta îi alocă ulterior pentru construirea altor cartiere, prioritate avînd oraşele care au reuşit să comercializeze cele mai multe ANL-uri.