Comisia de sistematizare a circulației rutiere din municipiul Botoșani s-a întrunit într-o ședință ordinară miercuri, la sediul Primăriei și a aprobat, printre altele, luarea unor măsuri suplimentare în favoarea pietonilor.
Președintele acestei comisii a arătat că s-a decis înființarea unor treceri de pietoni la cererea mai multor cetățeni.
”Este vorba de înființarea a două treceri de pietoni în dreptul a două instituții de învățământ foarte importante din municipiul Botoșani. Prima este Liceul Electro pe strada Prieteniei, s-a decis înființarea unei treceri de pietoni din cauza distanței foarte mare dintre cele existente și pentru a facilita accesul elevilor și cadrelor didactice”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
Odată cu înființarea acestei treceri de pietoni cel mai probabil vor fi aplicate și alte măsuri pentru fluidizarea traficului de pe strada Prieteniei având în vedere că, frecvent, din cauza mașinilor parcate se ajunge la situația în care se circulă pe un singur fir.
”De acord, atunci când va intra în funcțiune regulamentul putem lua și alte măsuri, sunt foarte multe mașini, este o densitate foarte mare iar numărul de locuri de parcare este limitat. În urma unor discuții aprinse chiar în timpul ședinței am decis înființarea acestei treceri de pietoni chiar dacă a trebuit să sacrificăm un loc de parcare amenajat chiar pe partea cu liceul, a fost singura variantă”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
O a doua trecere de pietoni s-a decis a se înființa în fața Liceului Pedagogic din municipiu, pe o stradă un în general mașinile obișnuiesc să circule cu viteză.
”Cea de-a doua este înființată pe strada Dragoș Vodă în continuare cu Tudor Vladimirescu, de asemenea unde avem o instituție de învățământ din aceleași considerente”
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani
(G.E.)