Lucrările la Primăria Flămânzi, condusă din 2012 de primarul Dan Oloieriu, care a fost construită în ultimul deceniu de comunism, s-au finalizat. Clădirea a fost modernizată plecând de la un proiect întcomit cu scopul gestionării energiei și resurselor regenerabile.
În 2020 au demarat lucrările de reabilitare a clădirii în cadrul unui proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
”Eficientizarea energetică a primăriei orașului Flămânzi, orașul Flămânzi, județul Botoșani” a fost titlul proiectului care a avut ca obiect renovarea imobilului din banii europeni.
Proiectul a vizat dezvoltarea durabilă şi sustenabilă a oraşului Flămânzi, pe fondul creării premiselor necesare gestionării inteligente a energiei şi valorificării resurselor regenerabile de producere a energiei la nivelul clădirii locale de interes public.
Pe parcursul lucrărilor, Primăria Flămânzi şi-a desfăşurat activitatea în incinta casei de cultură a oraşului.
Data estimată a încheierii lucrărilor era 17 noiembrie 2021, însă termenul a fost extins pentru efectuarea altor lucrărilor care au condus la un împrumut bancar contractat pentru asigurarea cofinanţării a patru proiecte POR, inclusiv a celui de reabilitare energetică a imobilului administrației locale.
Contribuția UE a fost de 1,9 milioane de lei și inițial aportul administrației locale trebuia să fie de numai 2%.
Numai că pe parcursul lucrărilor s-au descoperit o mulțime de alte probleme și cota de cofinanțare a ajuns să fie de peste 50% din valoarea finală a lucrărilor.
În toamnă, investiția s-a finalizat astfel încât de o lună funcționarii au revenit în clădire, după ce trei ani și-au desfășurat activitatea în casa de cultură.
Printre altele, acoperișul a fost dotat cu panouri fotovoltaice pentru a asigura distribuirea inteligentă a energiei în tot sediul.
Ferestrele și ușile au fost schimbate, iar sala de ședințe a devenit una modernă, care dispune de aproximativ 100 de locuri și aparatură digitală profesională.
Fiecare birou este complet renovat, oferind acum un mediu de lucru plăcut pentru funcționari.
Interiorul clădirii a fost decorat cu ghivece de flori, steaguri și cu o ilustrație a publicistului Paul Anghel pe perete.