Verginel și-a trimis emisarii la „Apă” să stingă scandalul iazului alimentat din rețeaua publică: Vai de mine, că s-a pus o conductă...

Oficial, iazul de la Ipotești, în care se pompa apă printr-o conductă ilegală din rețeaua publică, ar fi al satului. Și pentru că ar fi un bun comunitar, Primăria Mihai Eminescu vrea să suporte toate daunele și să plătească către societatea Nova Apaserv paguba calculată.

 

Un anonim a provocat scandalul!

 

Sesizarea către compania de apă a fost făcută vineri, 1 iulie 2022, când șeful serviciului Antifraudă de la SC Nova Apaserv SA și mai mulți ingineri au ajuns la Ipotești, comuna Mihai Eminescu.

 

Nu s-a precizat cine anume a făcut această sesizare către Nova Apaserv.

 

Ceea ce s-a întâmplat acolo, puteți citi în următorul link:

 

SCANDAL uriaș de la o conductă ilegală descoperită de Nova Apaserv: Mii de metri cubi luați din rețeaua publică pentru a alimenta un iaz privat, polițiștii au deschis dosar penal – VIDEO & GALERIE FOTO

 

La trei zile distanță, în biroul directorului de la Nova Apaserv au poposit viceprimarul comunei Mihai Eminescu, Valeriu Drobotă, și Florin Țurcanu, consilierul său. La scurt timp a ajuns la sediul companiei și Bogdan Dăscălescu, vicepreședintele de la Consiliul Județean, în ale cărei atribuții se află și compania de apă și canalizare.

 

S-a discutat despre situația de la Ipotești și despre ineditul ei, ținând cont că, în cazul de față, nu se poate vorbi despre un client anume care poate fi tras la răspundere, ci de o conductă îngropată pe un câmp. Luni s-ar fi cunoscut proprietarul terenurilor din zonă: „din câte știu, iazul nu apare al nimănui, terenurile din zonă, da”, spunea Bogdan Dăscălescu.

 

Iazul, posibil să fi fost creat artificial

 

Că terenurile aparțin cuiva și iazul ar fi fost creat artificial cu apă din rețeaua publică, este una dintre bănuieli: „o să vedem asta, în maximum o lună de zile, dispare dacă era artificial creat, nu-l mai vedem acolo. Și ne dăm seama de ce s-a întâmplat”.

 

În orice caz, reprezentanții Nova Apaserv nu au avut acces la documente pentru a vedea exact cui aparțin terenurile din zonă sau suprafața de apă. Polițiștii au însă această posibilitate și cum deja a fost deschis un dosar pentru pentru infracțiunea de „furt”, se așteaptă rezultatul anchetei.

 

„Organele statului își fac treaba, așteptăm și o să vedem. Oricum acesta este începutul, vor mai fi cazuri de genul acesta, nu o să fie unul singular probabil, la nivel de județ. În mod normal, o să apară cât de repede niște cazuri ca să nu spună cineva că este dictată de nu știu cine, cu dedicație pentru nu știu cine”,

Bogdan Dăscălescu, viccepreședinte CJ Botoșani

 

Spășiții „scapă” cu daune grele

 

Acolo unde nu sunt sesizate organele de cercetare penală pentru că utilizatorul serviciului acceptă să plătească paguba produsă operatorului, se apelează la această metodă de a fi recuperate din pierderi, aceasta fiind noua politică a SC Nova Apaserv SA. Mai eaxct, compania nu a formulat plângere penală și ar fi mai interesată de recuperarea prejudiciului.

 

„Fiind identificat clientul respectiv, s-a oferit posibilitatea recalculării pe 3 ani în urmă a unor despăgubiri pentru Nova Apaserv, adică să-și asume clientul respectiv: da, dle am greșit, uite plătesc 1 miliard jumătate ce-i recalculat pe ultimii 3 ani consum suplimentar și Nova Apaserv până la urmă câștigă, pentru că-și recuperează apa pe 3 ani în urmă și avantajul companiei este net superior decât să-i facă reclamație la omul ăla”,

Bogdan Dăscălescu, viccepreședinte CJ Botoșani

 

 

Stabilirea prejudiciului ar urma să fie făcută în cel mai scurt timp, însă când vor exista toate datele corecte pentru a se face acest lucru. Adică, cantitatea exactă care a curs în decursul unei zile spre exemplu, dar și perioada în care a funcționat conducta ilegală.

 

„Trebuie estimat în funcție de perioada în care a funcționat. Ori eu nu știu. Nu am emis nicio hârtie oficială în care să spunem că asta este paguba. O să facem un calcul, dar părerea mea este că depinde exclusiv de ce se stabilește, de când este făcută lucrarea. Ori acum, doar credem că este făcută atunci sau atunci, eu personal nu am așa o informație, de când este făcută. Mi-e greu să spun eu că e făcută acum două sau trei săptămâni. Dacă știam de acum două săptămâni interveneam”,

Liviu Ștefan, director general SC Nova Apaserv SA

 

Odată stabilit prejudiciul, acesta ar putea fi plătit de Primăria Mihai Eminescu. Asta s-a cerut în ședința care a avut loc în dimineața zilei de luni, 4 iulie 2022, în biroul directorului general Liviu Ștefan unde au mai fost Sorin Ciobanu, șeful serviciului Antifraudă de la SC Nova Apaserv SA, și directorul adjunct, Doru Constantin.

 

De asemenea, Florin Țurcanu, însoțit de Valeriu Drobotă, viceprimarul comunei, și nu de primarul Verginel Gireadă.

 

Trimiterea viceprimarului la ședință a fost explicată prin faptul că: „viceprimarul are atribuții în sensul acesta, el se ocupă de pășuni și de iazuri”.

 

Culmea este că, deși are atribuții pe pajiști și luciile de apă, viceprimarul Valeriu Drobotă susținea vineri, când a izbucnit scandalul, că iazul este proprietate privată și nu cunoaște numele proprietarului. Primarul în schimb a declarat că iazul este al comunei. Adică afirmațiile celor doi se băteau cap în cap, iar viceprimarul care teoretic se ocupă de luciile de apă susținea că nu știe cui aparține iazul.

 

Primăria vrea să plătească pierderile

 

Florin Țurcanu a explicat motivul pentru care a mers la directorul general de la Nova Apaserv:

 

„Ne-am dus să le cerem, să găsim o soluție, să plătească Primăria cât a consumat, că a dat în iazul ăla să bea oile. Viceprimarul a solicitat asta, eu fiind consilierul viceprimarului, am mers cu el. Restul care au fost găsiți cu branșamente ilegale, nu s-a scris nimic în presă. La Primăria Ipotești, vai de mine, că s-a pus o conductă...”.

 

Florin Țurcanu susține că respectiva conductă ar fi fost înființată săptămâna trecută și nu ar fi alimentat iazul cu apă non-stop. Și că oamenii din zonă pot confirma când au fost făcute lucrările cu angajați ai Primăriei, ziua în amiaza mare.

 

„Le-am solicitat să aplice aceeași unitate de măsură care a fost aplicată la toți utilizatorii. Adică, să calculeze consumul de apă cât a funcționat aia acolo, o oră, două pe zi, câteva zile de când a fost pusă și să bage în legalitate Primăria. Că Primăria are nevoie să folosească un hidrant de unde să ude, dacă apare un foc. Să ne pună contor cum are și Primăria Dorohoi, cum are și Primăria Botoșani ca să putem să folosim apă și să plătim”,

Florin Țurcanu, consilierul viceprimarului comunei Mihai Eminescu

 

Reprezentanții Nova Apaserv au montat un sigiliu la hidrant pentru a interzice accesul persoanelor neautorizate.

 

Primăria Mihai Eminescu ar solicita acces la apa care să fie contorizată, pentru a alimenta în continuare respectivul iaz.

 

„Mor animalele de sete, că de acolo beau apă toate oile și vacile satului. Mai era apă în iaz, dar să știți că el seacă și animalele nu pot ajunge la mijlocul iazului că-și prind picioarele în mâlul ăla acolo și nu mai ies. Iazul este al comunității, eu nu am posibilitatea să vă dau hărți, este balta folosită de sat, nu există pește acolo și nu există loc de pescuit”,

Florin Țurcanu, consilierul viceprimarului comunei Mihai Eminescu

 

Pe scurt...

 

Urmează ca în primă fază să se stabilească exact de când datează conducta ilegală.

 

Eventual cui aparține iazul.

 

Și care este pierderea suferită de compania de apă, în urma analizelor și calculelor care vor fi efectuate de specialiști.

 

În paralel, la Poliție anchetarea furtului continuă întrucât, chiar dacă SC Nova Apaserv SA nu a formulat plângere, polițiștii au demarat cercetări în urmă unei sesizări primite la 112.