Primăria Dorohoi are în continuare rol de Big Brother în piețe și oboare

Consiliul Local Dorohoi a avut pe ordinea de zi în şedinţa ordinară din luna noiembrie supunerea la vot a taxelor şi tarifelor ce se vor percepe în pieţele şi Oborul Dorohoi din 2015.

 

Deşi părea simplu de supus la vot, mai ales că birurile vor rămâne neschimbate în comparaţie cu anul acesta, consilierul local Constantin Bursuc a propus un amendament care să includă un contract între administraţia pieţei şi agenţii economici în ceea ce priveşte serviciul de pază.
„Să fie şi un contract, dacă agentul economic tot plăteşte, ar trebui să fie un contract. Noi, Primăria suntem avizaţi să facem servicii de pază, e legal? Este contract separat pentru pază, în afară de cel de închiriere? S-au spart multe chioşcuri şi din partea Primăriei nu s-a luat nicio măsură, omul merge la Poliţie, dar acolo nu găseşte rezolvare, vine la piaţă, unde plăteşte taxă. Dacă nimeni nu are acces după o anumită oră, în afară de pază, dacă se sparge, piaţa trebuie să-l despăgubească, pentru că e în cadrul Primăriei” a precizat Constantin Bursuc, consilier PNL.
Discuţia s-a bazat pe un exemplu concret, respectiv incendiul de anul trecut când din cauza unei scăpări legislative, nu a putut fi tras nimeni la răspundere, iar Primăria a suportat costurile pentru reparații.
Este personal angajat de Primărie pe timp de noapte şi zi, iar serviciul de pază este menţionat în contractul de închiriere, în anexe şi procesele verbale de licitaţie. Şi agenţii trebuie să ia măsurile pentru diminuarea acestor evenimente” a menţionat Daniel Acojocăriţei, administratorul pieţelor şi oborului Dorohoi.
Consilierii pot face modificarea proiectului de hotărâre prin amendamente, în plen, dar și cetăţenii, în termenul legal stabilit înainte de şedinţă. Până la urmă proiectul a fost supus la vot în forma iniţială, iar consilierii PNL Constantin Bursuc, Cătălin Apetrei şi Manuel Popa de la PNL au votat împotrivă. Amendamentul cu includerea serviciului de pază în contract a fost respins.
Mihaela AMARINE
CITEȘTE:
 Viaţă de pieţar, vânzare în gheţărie pentru 30 de lei - FOTOGALERIE