În primul an de mandat al actualului primar s-au scos dalele de tramvaie de pe strada Nicolae Iorga, acolo unde transportul electric nu a funcționat vreodată.
În al doilea an a continuat cu strada Primăverii, pentru ca în 2023 să fie degajată strada Sucevei.
A rămas practic fosta linie 101, care este și cea mai lungă astfel încât necesită și un efort financiar mai însemnat.
Tocmai de aceea, Calea Națională a fost împărțită în mai multe tronsoane, iar cel vizat pentru 2024 este din Cătămărăști și până la intersecția cu strada Sucevei, la sediul E.ON.
”Avem proiect, vom scoate liniile de tramvai, dar aștept evaluarea financiară. Îmi propun să scoatem dalele de tramvai pentru a turna un covor asfaltic într-un parteneriat cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la fel cum am făcut pe intrările din municipiul Botoșani. Am asfaltat spre Săveni, spre Iași, spre Suceava. Îmi doresc acest lucru și pe acest tronson, noi având în sarcină să scoatem dalele de tramvai, iar Secția Drumuri Naționale să toarne un covor asfaltic”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani.
Invitat la ”Botoșăneanul TV”, edilul șef a menționat că pentru al doilea tronson, de la E.ON spre Uvertura Mall, se va depune un proiect european prin noul POR - Programul Regional Nord – Est.
Estimat la 10 milioane de euro, proiectul ar urma să schimbe complet Calea Națională, atât din punct de vedere auto, cât și pietonal, inclusiv prin crearea unui culoar verde.
Discuția pe această temă o puteți vedea în materialul video de mai jos, de la 1:12:06.