În noul imobil care urmează să fie construit în municipiul Botoșani, cu fonduri europene, ar urma să fie amenajate20 de garsoniere.
Este vorba practic de un bloc de locuințe sociale care se află în construcție în această perioadă în zona ghetourilor din Parcul Tineretului.
Amplasamentul este fosta parcare de lângă ghena de gunoi, în fața celor două blocuri de locuințe sociale, existente deja.
„Avem o investiție în Parcul Tineretului care presupune realizarea unui imobil cu locuințe sociale. Știu că sunt nemulțumiți locatarii din zonă că vom aduce alți cetățeni și vom aglomera o zonă care oricum este cu probleme. Dar le transmit următorul lucru: nu va crește densitatea în zonă, nu vor veni alți oameni, o să-i mutăm pe cei care sunt în cele două blocuri, 135 și 140 pentru a avea condiții mai bune și cei care rămân în aceste imobile vor avea un spațiu de locuit extins”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Fondurile sunt disponibile prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 – axa prioritară 9 – sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban.
Proiectul face parte din Strategia de Dezvoltare Locală elaborată la nivelul Grupului de Acțiune Locală (GAL) Botoșani pentru Viitor.
„Știu că este investiții sunt contestate, mereu îmi spun botoșănenii că facem lucrări tot pentru ei, cei care provoacă disconfort. Trebuie să avem grijă și de acești cetățeni ai municipiului Botoșani, pentru mine toți sunt egali, dincolo de orientare de orice natură și convingere sunt cetățeni ai acestui oraș”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Practic, Uniunea Europeană a oferit fonduri exclusiv pentru locuințe sociale destinate persoanelor defavorizate din punct de vedere social sau economic: „A fost o oportunitate pentru a construi acest bloc cu fonduri europene. Puteam să-l facem sau să nu-l facem. Dacă nu-l făceam, pierdeam banii. Și atunci am considerat oportun să le oferim condiții mai bune”.
Fondurile alocate trec de pragul de 8 milioane de lei cu tot cu TVA iar durata de implementare a proiectului este de 24 de luni.
Lucrările au fost suspendate pentru o perioadă de timp din cauza unor dificultăți cu devierea rețelelor, pe șantier fiind descoperite o serie de țevi despre care nu se știa în mod oficial, nefiind cartografiate.
„Dacă nu-l construiam nu puteam face altceva cu banii. Aceasta era destinația stabilită încă de la început. Asta trebuie să înțeleagă botoșănenii foarte clar și următorul aspect, nu mai aducem alți cetățeni în plus față de cei care sunt aici, pe care încercăm să-i integrăm, să-i educăm, să-i adaptăm să aibă condiții mai bune ceilalți care locuiesc în zonă și care se plâng mereu”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Vor beneficia de locuințe sociale 40 de persoane, imobilul nou având un regim de înălțime de patru etaje. Acestea vor fi dotate la cheie și înmânate noilor chiriași care vor fi selectați din rândul celor care deja locuiesc în zonă.
În cele două blocuri existente deja, Primăria ar urma să execute o serie de reabilitări în spațiile comune și să repartizeze locuințele care rămân libere familiilor numeroase care au calitate de chiriași.