Primăria Botoșani a semnat contractul de finanțare de 7 milioane de euro

O veste bună pentru municipalitatea botoșăneană în ceea ce privește noile investiții.

 

Contractul de finanțare pentru Grupul de Acțiune Locală (GAL) a fost semnat de Primăria Botoșani, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).

 

Valoarea totală a proiectului este de 7 milioane de euro,  sumă care cuprinde un cumul de proiecte europene atât pe partea de resursă umană cât și din punctul de vedere al infrastructurii rutiere, sociale sau medicale

 

”Am trecut de toate etapele, am semnat contractul de finanțare, acum avem o etapă în care trebuie să ne pregătim fișele de proiect și proiectele pe cele două componente, cea pe care o avem noi pe partea de investiții de 4 milioane de euro și componenta pe resursă umană de 3 milioane de euro”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Echipa din GAL urmează să treacă la scrierea proiectelor care ulterior să fie declarate eligibile și să obțină finanțare individuală în vederea implementării.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL:

download from google play download from apple store