Primăria aşteaptă 2 miliarde de la patinoar

 

Darea in folosinţă a patinoarului de la Sala Polivalentă "Elisabeta Lipă" poate constitui pentru Serviciul Public de Administrare Baze Sportive şi implicit pentru vistieria municipalităţii un adevărat izvor de resurse financiare. IMG_3372 (Medium) Suprafaţa de gheaţă s-a bucurat de un succes tot mai mare în ultimii doi ani printre botoşănenii amatori de distracţie pe patine. Mai mult, chiar în contextul crizei finaciare tarifele pentru închirierea unei perechi de patine rămîn neschimbare, însă chiar şi în această situaţie şefii bazei sunt încrezători că încasările vor fi unele consistente şi net superioare celor din anii trecuţi. "Patinoarul prinde foarte bine pentru municipiu şi pentru Sala Polivalentă în special, deoarece din anii IMG_3359 (Medium)precedenţi am remarcat impactul social asupra cetăţenilor municipiului nostru şi al doilea ar fi impactul economic pentru că din încasările care s-au făcut se acoperă o parte din cheltuieli iar faptul că Primăria a alocat fonduri şi a cumpărat acest patinoar cu atît mai bine pentru noi ca şi instituţie publică, pentru Sala Polivalentă e mai bine deoarece să pună în valoare şi celelalte servicii pe care le oferim, tenisul de masă, biliardul, accesul în sala de sport, deci în general facem tot ce e posibil în preajma sărbătorilor de iarnă, mai ales că tarifele au rămas aceleaşi ca anul trecut", a declarat Eugen Ţurcanu, şef Serviciul Public de Adminstrare Baze Sportive şi Agrement. În 2007 municipalitatea a încasat de la patinoar 60.000 de lei, în timp ce în 2008 acestea au ajuns la circa 160.000 de lei. pentru anul în curs, încasările estimate se ridică la aproximativ 200.000 de lei.