Primăria anunţă noi sensuri giratorii în oraş – AFLĂ zonele

 

Conducerea Primăriei municipiului Botoşani a anunţat că anul acesta ar urma să mai fie înfiinţate o serie de sensuri giratorii în oraş, cel puţin în acele intersecţii unde circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate.

Pentru unul dintre acestea ar putea fi demarate proceduri de negociere pentru achiziţionarea unui teren care să permită amenajarea sensului giratoriu.
„Intenţionăm ca în anul 2014 să mai înfiinţăm o serie de sensuri giratorii în măsura în care situaţia ne permite. Un exemplu concret vi-l pot da la intersecţia Bulevardului Mihai Eminescu cu strada Petru Rareş unde putem înfiinţa un sens giratoriu cu fântână arteziană, cu electricitate pentru iluminatul ornamental festiv din timpul iernii”, a declarat Cosmin Andrei.
Viceprimarul a mai declarat că pentru a se putea face acest lucru este nevoie de achiziţionarea unui teren de la o persoană privată care să permită înfiinţarea sensului giratoriu şi realizarea sistematizării circulaţiei.
[[banner]]
De asemenea anul acesta urmează să intre în atenţia edililor şi intersecţia din zona Capătului liniei 1 care nu este semaforizată şi unde sunt adesea înregistrate blocaje. Nu în ultimul rând şefii din Primărie, ca urmare a unor reclamaţii din trafic doresc să aducă în atenţie sensul giratoriu mai ciudat de la Carrefour care păcăleşte mai ales şoferii din alte oraşe.
„O să duc în atenţia comisiei de sistematizare a circulaţiei acel sens giratoriu. Intenţionăm şi să implementăm un master-plan pentru municipiul Botoşani în anul 2014 în ceea ce priveşte siguranţa circulaţiei şi vom face o analiză pe acest subiect într-un cadru când voi avea mai multe amănunte”, a mai spus viceprimarul Cosmin Andrei.
Edilul a oferit exemplu sensul giratoriu de la Bazar care a decongestionat traficul rutier din zonă şi care a fost aplaudat de şoferi. (G.E.)
CITEŞTE:
 Sens giratoriu uriaş cu arteziană, aranjamente florale şi gazon