Primăria a scos la licitaţie Grădina de Vară – VEZI condiţiile

 

Municipalitatea botoşăneană a organizat o licitaţie publică deschisă pentru concesionarea obiectivului „Grădina de Vară” din incinta Teatrului Mihai Eminescu din municipiu pentru data de 29 iulie 2013. Durata de concesiune a contractului a fost stabilită pentru un deceniu.

Printre condiţiile de participare la licitaţie Primăria a stabilit o redevenţă de pornire a licitaţiei de 14,5 euro pe metrul pătrat anual urmând ca pe perioada de derulare a lucrărilor de modernizare care nu trebuie să depăşească un an de zile, redevenţa să fie diminuată la 2 euro/mp. Destinaţia obiectivului trebuie să aibă „preponderent activităţi economice de alimentaţie publică şi/sau comerciale, complementar activităţi culturale” iar ponderea redevenţei în calculul punctajului ofertei adjudecate va fi de 50 puncte, iar ponderea valorii investiţiilor asumate va fi de 50 puncte;
În cazul în care adjudecatarul nu va respecta în derularea contractului de concesiune valoarea investiţiilor asumate prin oferta declarată câştigătoare în procedura de licitaţie, contractul de concesiune se reziliază de plin drept fără obligaţia de despăgubire din partea concedentului. Certificatul de urbanism va face parte din documentaţia de atribuire, iar concesionarul va elibera amplasamentul, dacă este necesar, pe durata derulării proiectului de reabilitare a Teatrului „Mihai Eminescu” la solicitarea expresă a concedentului. Pentru această perioadă nu se datorează redevenţă.
De asemenea, concesionarul va executa lucrările de reabilitare a bunului concesionat pe cheltuiala sa în numele municipiului Botoşani, îmbunătăţirile aduse şi încorporate în bunul concesionat, constituind, împreună cu acesta, bunuri de retur. Nu pot participa la licitaţie persoanele juridice care înregistrează restanţe la plata impozitelor şi taxelor locale.
Documentaţia pentru licitaţie se depune la registratura Primăriei Municipiului Botoşani, până la data de 28 iulie 2013, ora 16:00.
CITEŞTE:
 Hotărâre la municipiu : Grădina de vară face paşi spre privat – AFLĂ preţul