Primăria a pierdut câteva sute de milioane de lei vechi în fața unui karatist

Municipalitatea este pusă în situația în care trebuie să plătească o sumă de aproape 23.500 de lei către un club sportiv care nu a primit suma solicită în cadrul programului de finanțări nerambursabile pe anul trecut.

 

Cel care a contestat decizia comisiei de evaluare din Primărie este președintele Clubului Sportiv  Pam*Phil Center Botoşani care a depus în sesiunea din 2014, proiectul ”Campioni europeni" solicitând o finanţare in sumă de 39.666 lei. Nu i s-a aprobat decât o parte din banii ceruți. A câștigat procesul la Curtea de Apel Suceava iar în prezent municipalitatea trebuie să-i achite diferența.
În acest sens a fost inițiat un proiect de hotărâre ce va fi supus dezbaterii în ședința extraordinară din data de 23 noiembrie 2015.
”Urmează să solicităm documentele perfectate în anul 2014 urmând ca ulterior să facem decontări. Dacă aceste documente există. A fost o sumă mai mare, s-a aprobat 23.448 de lei. Proiectul a fost de 39.664 de lei. Atât a fost declarat eligibil de către comisie”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani.
Pentru a se face alocarea financiară este nevoie de HCL pentru rectificarea de buget iar mai apoi aprobarea consilierilor locali pentru alocarea sumei, pe bază de acte, către clubul sportiv.
”Dar pentru aceste sume trebuie să vină cu documente justificative și anume că în anul 2014 au fost cheltuite conform acțiunilor propuse, predă documentele și noi decontăm”, a încheiat Cosmin Andrei.
Suma va fi asigurată din economiile înregistrate la finanţările nerambursabile de la bugetul local pentru anul 2015, prin transferul economiilor în valoare de 23.448 lei, de la domeniul cultural şi educaţie civică la domeniul sportiv. (G.E.)
CITEȘTE: EXCLUSIV Prima contestație la fondurile pentru ONG-uri, scandal de la bani: Ei mârlanii dau la fotbal; Îi dă lui umflatul acela