Primăria a modificat indemnizațiile unor angajați din învățământ - VEZI care

 

Odată cu deschiderea noului an şcolar au fost operate o serie de modificări şi la drepturile financiare de care beneficiază o parte din personalul din sistemul educaţional local, respectiv directorii unităţilor de învăţământ, secretari şi contabili. Aceste modificări fac referire la o serie de indemnizaţii de care beneficiază acest personal şi a cărui procent a fost modificat de la data de 1 septembrie 2011.
Sindicaliştii din educaţie susţin că decizia de modificare a indemnizaţiilor a fost luată de ordonatorul de credite care este Primăria Botoşani, cu consultarea cel mai probabil a reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean şi care ar fi atras după sine o serie de discuţii în rândul personalului din învăţământ. Discuţii care ar fi privitoare la criteriile după care s-a stabilit procentul acestei indemnizaţii de conducere şi care ar fi diferenţiate de la o unitate şcolară la alta. „La directori între 25 şi 35%, la contabili până în 40%, deci cum spune legea şi individual pe şcoli, într-o şcoală au dat mai mult, în altă şcoală au dat mai puţin şi aşa există discuţii că unităţile şcolare nu au fost deratizate corect, că secretarul dintr-o şcoală cu mai puţini elevi primeşte o indemnizaţie mai mare decât unul cu elevi mai mulţi dar discuţia asta o puteţi purta cu ordonatorul de credite”, a afirmat Liviu Axinte, preşedinte LSI.  Liderul sindical a mai spus că potrivit ar fi ca reprezentanţii municipalităţii să explice modul în care s-au operat modificările la indemnizaţiile de conducere din noua grilă pentru ca pe viitor să nu mai aibă loc discuţii cu privire la cuantumul salariilor de care beneficiază unii angajaţi din sistem. (G.E.)