Primar nou într-o comună: a candidat la Consiliul Local și a ajuns la... Primărie

Administrația publică de la Blândești s-a deblocat astăzi după o nouă ședință a Consiliului Local la care au participat liderii județeni ai PNL și PSD, deputatul Costel Șoptică, respectiv președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.

 

ANI a decapitat conducerea Primăriei


Acolo, primarul și viceprimarul au fost pe rând demiși de prefect după ce Agenția Națională de Integritate (ANI) i-a declarat incompatibili.


Potrivit Codului Administrativ, unul dintre consilieri ar fi trebuit să fie votat viceprimar, iar apoi să preia atribuțiile de primar, numai că la precedenta ședință au participat câte cinci consilieri de la PSD și PNL și cum numai aceste două partide au reprezentanți în Consiliul Local, desemnarea unui nou primar a fost blocată.


Vineri, Consiliul Local s-a întrunit din nou și la primul punct de pe ordinea de zi a validat intrarea celui de-al șaselea consilier în plenul comunal, pe locul viceprimarului demis.

 

Omul care s-a zbătut pentru înființarea comunei a ajuns în fruntea ei


La următorul punct s-a trecut la votarea unui viceprimar din rândul celor 11 consilieri și cu avantajul unui om în plus liberalii l-au impus pe Constantin Ciobanu cu scorul de 6 – 5.


Luni, prin ordin al prefectului, Constantin Ciobanu va primi atribuții de primar.

 


”Și probabil că la următoarea ședință ordinară va fi desemnat un consilier cu atribuții de viceprimar și astfel echipa de conducere va fi completă”,


Costel Șoptică, deputat.


Inginer agronom de profesie, în prezent pensionar, Constantin Ciobanu este unul dintre artizanii înființării comunei Blândești în urmă cu două decenii, când s-a desprins din Sulița.


La alegerile locale din 2020 a candidat pe lista PNL pentru Consiliul Local.

 

În mod normal, Guvernul ar trebui să organizeze alegeri parțiale la Blândești pentru desemnarea unui primar de către locuitorii comunei, numai că Executivul așteaptă de obicei să se vacanteze mai multe posturi în întreaga țară pentru a organiza un scrutin în aceeași zi pentru mai multe localități.