Primar judecat pentru o bătută la miezul nopţii cu picior rupt şi spitalizare

 

Pentru un tânăr din Mangalia revenit la rudele din judeţul Botoşani revederea a fost una extrem de dureroasă, în adevăratul sens al cuvântului. În urmă cu doi ani, prin vară, Alexandru Sorohan a poposit la Văculeşti pentru a-şi petrece o parte din vacanţă şi a ajuns însă în… spital. Asta după ce şi-a încasat bătaia vieţii sale, care l-a băgat în spital şi l-a ţinut săptămâni bune imobilizat la pat. Unul dintre cei responsabili este în opinia sa nimeni altul decât primarul comunei, Sorin Gângă.
Sorin Ganga primar Vaculesti

Bătaie cu picior rupt la miezul nopţii

În apropierea miezului nopţii, băiatul care pe atunci avea 23 de ani se întorcea de la discotecă împreună cu un grup de prieteni, când au fost atacaţi de oameni care ar fi coborât din autoturisme. Ştiind că nu are conflict cu cineva din comună Alexandru nu a reacţionat, convins fiind că respectivii au ceva de împărţit cu consătenii. Aceştia au rupt-o însă la fugă şi l-au lăsat singur cu agresorii care l-au bătut până ce i-au rupt un picior, folosindu-se se pare de o bâtă. Din grupul agresorilor făcea parte şi Sorin Gângă, pe atunci consilier local, care la aproximativ un an de la incident a devenit şi primar.

Primarul devine inculpat la aproape doi ani de la agresiune

Parchetul de pe langa Judecatoria Dorohoi  Băiatul care a luat bătaie a depus o sesizare penală împotriva actualului primar şi după luni şi luni de cercetări Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi (foto stânga), în competenţa căruia se afla anchetarea bătăii de la Văculeşti, l-a absolvit de vină pe Sorin Gângă. Alexandru Sorohan a atacat însă la Judecătoria Dorohoi atât rechizitoriul Parchetului din 19 aprilie 2012, cât şi ordonanţa prim-procurorului din 3 ianuarie 2013. Pe 25 martie magistraţii din al doilea municipiu al judeţului au hotărât să admită plângerea băiatului bătut şi să-i citeze ca inculpaţi pe Sorin Gângă şi pe Sergiu Huian, un alt participant la agresiune.

Săptămâni de imobilizare la pat pentru tânărul care a luat bătaie

Pe 18 aprilie a avut loc un nou termen de judecată, la care Alexandru Sorohan, împreună cu tatăl său, s-au deplasat din nou tocmai de la Mangalia pentru a participa la procesul de la Judecătoria Dorohoi. Cu ei s-a încheiat practic şedinţa de judecată, însă la final cei doi au evitat să facă declaraţii, explicând că avocatul le-a recomandat ca până la finalul procesului să evite apariţiile în presă pe marginea acestui dosar. Băiatul a confirmat însă că în noaptea agresiunii făcea parte dintr-un grup de patru persoane, care s-ar fi aflat în conflict cu mai mulţi cunoscuţi ai actualului primar şi că el ar fi căzut practic la mijloc, deşi nu avea nici o implicare în disputele lor, a fost cel mai bătut. Alexandru Sorohan susţine că i s-a dat cu o bâtă peste picior, fiindu-i astfel fracturat, după care a stat câteva săptămâni cu piciorul în ghips. Potrivit tatălui, băiatul său a avut nevoie de şase luni de zile de recuperare din cauza fracturării piciorului.

"Eu nu sunt dintr-o gaşcă de golani"

Primarul de Văculeşti nu neagă faptul că în acea noapte se afla în locul cu pricina când a avut loc bătaia, dar susţine că nu a agresat pe cineva şi că doar a asistat la ceea ce se întâmplă.Primaria Vaculesti „Eu nu sunt dintr-o gaşcă de golani. E un proces pe rol, sunt probe care se administrează şi nu vrea să influenţez. El (Alexandru Sorohan – n.r.) a luat-o că eu şi atât, nu are altă variantă”, ne-a declarat Sorin Gângă, cel care acum conduce Primăria Văculeşti (foto dreapta). Acesta nu exclude nici varianta unei răzbunări politice deoarece Alexandru Sorohan ar fi nepotul lui Iulian Vlas, primarul comunei Văculeşti din perioada 2008 – 2012, cu care s-a luptat în campania electorală de anul trecut şi pe care l-a învins. Potrivit actualului primar, după conflict a fost amendat cu o sumă în jurul a 250 de lei la legea 61/1991 privind liniştea şi ordinea publică, pentru ca ulterior sancţiunea să îi fie anulată. Mai în glumă, mai în serios, Sorin Gângă, un primar impunător prin constituţie fizică, susţine că nu ar fi avut niciodată nevoie de bâtă dacă într-adevăr ar fi vrut să îi aplice o corecţie unui tânăr de 23 de ani.

Aproape doi ani de la bătaie, dosarul trimis de la un complet la altul

Judecatoria Dorohoi dosar bataie primar Vaculesti Sorin Ganga

Pe de altă parte, încă de la izbucnirea scandalului familia băiatului s-a plâns că, actualul primar, pe atunci consilier local, ar încerca să influenţeze desfăşurarea anchetei. La aproape doi ani de la producerea evenimentului practic nu s-a început încă judecarea pe fond. Pe 1 aprilie judecătorul Neculai Coşman a formulat o cerere de abţinere care i-a fost admisă. Pe 2 aprilie cauza a fost amânată tocmai pentru că s-a acceptat solicitarea magistratului, hotărându-se re-repartizarea aleatorie a dosarului. Pe 18 aprilie instanţa a decis trimiterea dosarului la un alt complet de judecată pentru a fi conexat la un alt dosar în care Gheorghe Scripcaru, un alt participant la conflict, este deja trimis în judecată pentru vătămare corporală, iar Spitalul Judeţean s-a constituit parte civilă pentru recuperarea cheltuielilor cu spitalizarea lui Alexandru Sorohan. Pe 25 aprilie, tot Judecătoria Dorohoi, decide însă să respingă conexarea dosarului şi dispune restituirea lui la completul iniţial învestit, avansând un nou termen de judecată, 16 mai 2013,
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI DE CE DOSAR A AVUT PARTE FOSTUL PRIMAR DE VĂCULEŞTI:
 Presupusa mita cu ajutoare UE ajunge la Politie