Primar CONDAMNAT pentru o faptă din 2010, nu mai are voie să candideze, director ACHITAT

Încă un primar din județ este condamnat de magistrați. Despre această dată este vorba de Constantin Rădeanu, conducătorul localității Frumușica.

 

Primar condamnat

 

Social-democratul din fruntea comunei situată în sudul județului a fost găsit vinovat de Tribunalul Botoșani pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.


Judecătorul i-a aplicat o pedeapsă de trei ani închisoare cu suspendare.


În plus, instanța i-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, ceea ce înseamnă că, dacă sancțiunea rămâne definitivă, nu va mai putea candida la funcția de primar.

 
De asemenea, i s-a fixat un termen de încercare de șase ani.

 

Afaceristul a primit aceeași pedeapsă


Pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei i s-a aplicat omului de afaceri Ion Munteanu pedeapsa de trei ani închisoare cu suspendare.


Termenul de încercare fixat este tot de șase ani.


Pe de altă parte, Constantin Rădeanu şi Ion Munteanu, cel din urmă în solidar cu partea Holmferm Cooperativa Agricolă, au fost obligați să plătească părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bucureşti suma de 136.758 de lei cu titlul de daune la care se adaugă accesoriile fiscale conform legislaţiei în vigoare, calculate de la data efectuării fiecărei plăţi şi până la achitarea integrală a prejudiciului.

 

Director achitat


În același dosar, Tribunalul Botoșani l-a achitat pe Liviu Zaharia, directorul suspendat al APIA Botoșani pentru infracţiunea de complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, instanța notând că, ”nu există probe că inculpatul a comis infracţiunea”.


Totodată, s-a respins și acţiunea civilă a APIA București față de directorul de la Botoșani.


În iunie 2017, DNA Suceava a anunțat trimiterea în judecată a celor trei persoane într-un dosar referitor la obținerea unei subvenții din fonduri UE și gestionate de APIA, în baza unor acte perfectate tocmai în 2010. Beneficiar a fost Holmferm Cooperativa Agricolă, unitate la care Ion Munteanu era președintele Consiliului de Administrație.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL