Prima zi de „Mărţisor dorohoian”, cu deputat și senatoare, s-a prelungit până aproape de miezul nopţii – VIDEO & GALERIE FOTO

A fost îngrămădeală la festival, s-a stat şi pe scaune pliantle şi în picioare, dar una peste alta toată lumea s-a simţit bine. Prefectul Costică Macaleţi nu a mai ajuns la Dorohoi, în schimb parlamentarii Andrei Dolineaschi şi Doina Federovici au fost în sală alături de primarul Dorin Alexandrescu la deschiderea celei de a XXXII-a ediţii a Mărţisorului.

 


Festivalul a început cu primarul pe scenă

Invitat pe scenă, de prezentatoarea Laura Lucescu, primarul municipiului a dat startul competiţiei.
”Poate acest festival este un început pentru concursurile care se vor desfăşura în România pentru promovarea valorilor şi cântecului românesc. Pentru un spectacol de calitate este nevoie de mai multe ingrediente, printre care şi publicul, extrem de cald, iar cei care vor urca pe scenă vor fi încurajaţi să spere la râvnitele trofee”, a spus primarul Dorin Alexandrescu, citat de Vocea Dorohoiului.
Concursul propriu-zis a început cu întârziere, iar concurenţii cu vârste între 11-16 ani au debutat cu emoţii, iar la final membrii juriului au avut multe cuvinte de laudă.
„Sunt nişte copii extraordinari, sunt talente ieşite din comun şi foarte greu de ales. Cel puţin jumătate din ei sunt dincolo de aşteptări pentru mine. Sunt copii educaţi, instruiţi”, a afirmat Sabin Păutza, preşedintele juriului, la finalul prestaţiilor tinerilor din prima serie.

”Copii bine pregătiţi, alţii copii prost pregătiţi”

Cei mai mari din seria a doua, 16-29 ani, au fost mai decişi şi au încercat să convingă juriul că sunt cei mai buni. Alexandru Tărâţeanu, câştigătorul trofeului de anul trecut, a fost prezent ca spectator la desfăşurarea concursului, iar pe 1 martie va urca pe scena Mărţişorului.
„Concurenţi buni, cred că sunt şi câteva vârfuri, prima categorie mi-a plăcut foarte mult. Botoşaniul este reprezentat foarte bine. Cred că puteam fi mai exigenţi în preselecţie, dar a fost o seară frumoasă, copii bine pregătiţi, alţii copii prost pregătiţi, sunt profesori care, cred eu nu-şi fac treaba aşa cum ar trebui. Multe piese de muzică uşoară care în original sunt bijuterii şi care sunt transformate prin nişte negative făcute prost şi le scade foarte mult valoarea. E un lucru frumos ceea ce se întâmplă aici şi vin în susţinerea muzicii uşoare româneşti adevărate”, a menţionat la finalul concursului.
Andrei Tudor este pentru prima dată la Dorohoi, tatăl compozitorului Ionel Tudor a fost de multe ori invitat ca jurat la acest festival.
Urmează deliberările juriului şi în seara de gală vor fi anunţaţi câştigătorii.
Mihaela AMARINE

Martisor Dorohoian 2015 from Echipa Botosaneanul on Vimeo.



[[galerie-foto]]
VEZI ȘI:
ACUM: Toată floarea cea vestită a Dorohoiului, de la primar la deputat, la „Mărţişor dorohoian“ - FOTOGALERIE