Fosta judecătoare din Botoșani care a îndemnat românii să solicite în instanță suspendarea deciziei CCR prin care au fost anulate alegerile prezidențiale de anul trecut a oferit o primă reacție.
Lăcrămioara Axinte a transmis un punct de vedere pentru publicația antena3.ro
„Fiecare român cu drept de vot are dreptul să ceară anularea hotărârii Curții Constituționale, este un act administrativ normativ, la sediul Curţii de Apel unde-și are domiciliul. Eu am pus la dispoziție acest model. Toată lumea și-a completat, și-au trimis singuri, și-au plătit taxe de timbru, tot, tot. S-au înregistrat. Noi am vrut să ajungă la cât mai mulți judecători de contencios-administrativ din țară, ca să aibă posibilitatea să-și exprime opinia să soluționeze această cauză, nu să ajungă la judecători dedicați cum au fost la Curtea de Apel București. Acolo este un abuz extraordinar. O să formulăm și plângere penală. La Curtea de Apel București s-a înființat o secție electorală ilegală care nu este înființată potrivit legii. Au fost numiți judecători dedicați care au respins ca nefiind de competența instanțelor judecătorești”, a declarat Lăcrămioara Axinte
Peste 130 de cereri privind anularea sau suspendarea deciziei Curții Constituționale a României (CCR) de anulare a alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 s-au înregistrat la curțile de apel din România în perioada 8 - 17 aprilie.
Iar joi, 24 aprilie 2025, Curtea de Apel Ploiești a decis că trebuie să se suspende executarea și să se anuleze Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024, prin care Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale de anul trecut.
(foto - Facebook)