Constanța Dunca de Șieu este fiica lui Ștefan Dunca, mare spătar și avocat al Moldovei, căsătorit cu Sofia, dintr-o familie de boieri moldoveni, unioniști și apropiați ai lui Alexandru Ioan Cuza.

Constanța are doi frați celebri: Titus Dunca, căpitan și inginer militar, care este cunoscut în istoria literară pentru prima piesă de teatru scrisă despre războaiele dacilor cu romanii, și Nicolae Dunca, căpitanul erou care s-a stins în bătălia de la Cross-Keys din 1862.

Constanța Dunca s-a născut în 16 februarie 1843, la Botoșani. Tatăl ei este originar din Șieu și întreaga ei familie este una nobilă, care avea diploma de nobil încă din secolul al XIII-lea.

Primele studii le face la Botoșani, apoi tânăra se bucură de o educație aleasă. Urmează studii de muzică la Viena și devine absolventa Colegiului „De France” la Paris, în anul 1862, specialitatea pedagogie. 

Cu alte cuvinte, este și prima femeie pedagog din România, pentru că ea se întoarce în țară și va ocupa prin concurs catedra de morală și pedagogie la Școala centrală de fete din București, unde va preda până în anul 1872.  La scurtă vreme după întoarcerea în țară, devine și directoarea acestei instituții și va activa pe postul de consilier în noul Minister al Educației, înființat de legislația lui Alexandru Ioan Cuza.

Este momentul în care Constanța Dunca prezintă un memorand Adunării Naționale cu privire la educație, memorand care va prefața viitoarea Lege a educației din România. Studiul va fi publicat în 1904 și se va numi „Schițele poporului”.  Acest raport a fost prezentat mai întâi în ședințele Societății învățământului elementar din Franța, care s-a desfășurat în luna octombrie 1862 la Paris, și s-a bucurat de un vot favorabil primit de la președintele Societății, profesorul Amyot.

Tot în această perioadă, Constanța Dunca debutează cu articole de presă în ziarul Concordia, din Budapesta, condus de profesorul Alexandru Roman.

Un succes notabil, înainte de reîntoarcerea sa în țară, îl reprezintă debutul ca scriitoare în limba franceză, unde devine o persoană cunoscută când semnează cu pseudonimul Camille d'Alb. Publică  în anul 1862 romanul „Elena”, la Editura Dentu din Paris, care este premiat cu medalia de aur oferită de către președintele scriitorilor de atunci, Victor Hugo. Acest roman va fi republicat și în limba română sub formă de foileton în paginile revistei create de ea „Amicul familiei”, care va apărea la București timp de 5 ani, din anul 1862.

Romanul surprinde viața cântăreței Elena Mănescu îndrăgostită de medicul Manoil, un intelectual luminat care este pus pe strângerea de avere și pe negoț cu grecii. În operă sunt depistate crimele fanarioților, iar Manoil, iubitul cântăreței, este judecat de Principele Ghica și condamnat la moarte prin spânzurare. Romanul Constanței Dunca are o valoare atât literară, cât și una istorică. Este primul roman românesc care va atrage atenția unei teme majore legate de suferințele îndurate de țărani și de rolul boierilor patrioți care vor lupta pentru progresul țării.

Opera sa pedagogică zace uitată în arhivele Bibliotecii Naționale. A iubit atât de mult Maramureșul încât, în vara anului 1869, a venit la Șomcuta Mare, însoțită de poetul Mihai Eminescu, și a vorbit la serbările Astrei despre dreptul la educație al femeilor românce. În paginile Almanahului Societății „Petru Maior” din Budapesta, din 1902, semnează un strălucit articol despre poetul Mihai Eminescu.

Constanța Dunca avea 7 ani când a fost adus în legănuț viitorul poet Mihai Eminescu pe moșia boierului Constantin Balș de la Dumbrăveni. Ea a aruncat florile pe care le-a strâns în primăvara acelui an, iar copilul boierului Balș, care a strâns într-o cutie fluturi, i-a adus și i-a lăsat peste leagănul micuțului Mihai.

Constanța Dunca a rămas astfel în istoria literaturii române ca „fetița renumită care l-a botezat simbolic pe Eminescu cu fluturi și flori”.

A murit în anul 1924, la vârsta de 81 de ani.

Integral pe gazetademaramures.ro...