Un gest des întâlnit la nunțile românești s-a transformat într-un coșmar pentru mire. Mai mult, o altă greșeală a nuntașilor i-a agravat tânărului situația.
Ceea ce trebuia să fie cea mai fericită seară din viața lui s-a dovedit a fi una de coșmar pentru un bărbat din Băile Felix. Chiar la nunta sa, prietenii l-au scăpat din brațe și a ajuns la spital cu coloana fracturată în două zone.
“După circa 40 de minute de la dansul mirilor, în jurul orei 20:40, au venit să mă ia pe sus, dar nu m-au luat cum trebuie. M-au aruncat o dată în sus, pe urmă când m-au aruncat a doua oară, m-au scăpat și am căzut pe spate”, a declarat, de pe patul de spital, pentru Bihorjust, Liviu Filimon.
Problema a fost că nuntașii l-au luat pe acesta și l-au pus pe un scaun până la venirea medicilor.
“Trebuia să nu mă fi mișcat când eram întins pe jos”, a mai spus el.
Tânărul mire a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Oradea și urmează să fie supus mai multor investigații de specialitate.
Bărbatul a suferit două fracturi grave la două vertebre și spune că își poate mișca mâinile, dar nu și picioarele, fiind imobilizat la pat.
Nunta a continuat după incident, dar așa cum era de așteptat, atmosfera a fost una lipsită de voie bună.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: