Prezentare de modă ad-hoc la Ziua Eroilor - GALERIE FOTO
Ziua Eroilor serbată în fiecare an de Sărbătoarea Înălţării Domnului a adunat în Cimitirul Pacea peste 200 de suflete. Oameni simpli, politicieni, directori de instituţii sau şefii municipiului şi judeţului, cu toţii au adus un omagiu eroilor care şi-au jertfit viaţa pentru libertatea românilor.
Pe lângă manifestaţiile organizate în acest cadru, evenimentul de joi a oferit şi o adevărată încântare a privirilor prin doamnele care au fost prezente şi care au fost admirate pe ascuns sau nu, în toată splendoarea lor.
Unele au afişat o ţinută office dat fiind faptul că şi-au părăsit pentru scurt timp birourile de la locul de muncă pentru a fi prezente la manifestaţie, altele în schimb au adoptat o vestimentaţie mai lejeră. Indiferent însă de trendul pentru care au optat reprezentantele sexului frumos, cert este că au reuşit să atragă privirile cel puţin a bărbaţilor din zonă.
Nu s-au lăsat mai prejos nici doamnele fără funcţii prezente la Cimitirul Pacea pentru a-şi pomeni rudele trecute în rândul celor drepţi şi pentru a oferi pomeni pentru iertarea sufletelor acestora sau tinerele adolescente care în ciuda faptului că sunt adeptele blue-jeans-işilor au încântat la rândul lor privirile celor din jur.