Președintele Partidului Puterii Umaniste Social Liberal (PPU-SL) va efectua o vizită electorală la Botoșani.
A anunțat că se va întâlni cu botoșănenii în cursul după amiezii de joi, 24 septembrie 2020 în trei locații din municipiul reședință de județ.
Iată ce a transmis avocatul Daniel Ionașcu:
Dragii mei prieteni din Botoșani,
Sunt absolut onorat ca joi, 24 septembrie, să pot la ora 14:00 să fiu în mijlocul dv., în centrul orașului Botoșani.
Nimic nu poate fi mai frumos pentru sufletul meu decât să fiu în patria lui Eminescu, a lui Iorga și a lui Enescu.
Așadar pe Bulevardul Mihai Eminescu, în Piața Centrală și pe Pietonalul din Botoșani de abia aștept să ne vedem joi, la ora 14:00.
Vă mulțumesc și abia aștept să fiu cu voi!
Comandat de PARTIDUL PUTERII UMANISTE (SOCIAL LIBERAL) – ORG. JUD. BOTOȘANI, Realizat de SC Savin Consulting Press SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 21200022
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: