Dis de dimineață, înainte de ora 8:00, copiii cu flori în mână, cu părinți sau fără, erau deja observați mergând cu pas grăbit fiecare spre școala sa. Oficialitățile și-au programat mai multe vizite pe la unitățile de învățământ din municipiu pentru a deschide oficial noul an școlar.
Președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți și-a anunțat prezența la Școala Gimnazială nr. 11 de pe Calea Națională, cunoscută ca fiind locul preferat de ”lumea bună” a orașului pentru a-și da copiii.
Costică Macaleți a ajuns cu 10 minute mai devreme. Terenul de sport unde de obicei este făcut careul era aproape gol iar șeful județului a petrecut în jur de un sfert de oră în așteptare. Ușor, ușor reprezentanții școlii s-au mobilizat pentru deschiderea festivității.
Costică Macaleți a avut un ”speach” pentru copii, părinți, bunici și dascăli.
”Am văzut câțiva domni de la clasa 1, de la clasa pregătitoare, cu papion la gât, cu ținuta obligatorie și mă bucur să văd acest lucru pentru că sunt pregătiți emoțional pentru începerea noului an școlar. În primul rând vreau să vă urez succes dragi copii, părinților să le spun să aibă mare grijă de copii pentru că rolul lor, al părinților este covârșitor, la fel ca și rolul învățătorilor și profesorilor”
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
Înainte de asta, preotul Capelei Militare de la Botoșani a oficiat un scurt ceremonial religios ce s-a încheiat cu un ”Mulți ani trăiască”, pentru toți elevii mici și mari care își șlefuiesc caracterele la școală.
„Soarele vă zâmbește atât de frumos, credem în exclusivitate, numai vouă. Ce altceva am putea spune decât că ne dorim din toată inima să vă dea Dumnezeu sănătate, spor și ajutor, să vă ajute Dumnezeu să obțineți rezultate frumoase ca să puteți să vă creați un viitor frumos în viață”
Ștefan Grădinaru, preotul militar de la Botoșani
Copiii, de la clasa 0 până la cei mai mari au așteptat emoționați sau somnoroși, cu florile în mână, momentul în care să ajungă în propriile clase și să intre în noul an școlar.