La Botoșani, Festivalul se desfășoară între 18 și 21 mai, la Cinema Unirea.
Pe 9 mai 2023, Institutul Cultural Român (ICR) a dat startul celei de-a 27-a ediții a Festivalului Filmului European (FFE). Festivalul continuă în țară la Oravița, Curtea de Argeș, Botoșani și Gura Humorului.
Înainte de debutul FFE la Botoșani, Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român, a acordat un scurt interviu publicației Botoșăneanul.ro.
Aflăm, astfel, informații despre includerea orașului Botoșani în programul Festivalului Filmului European, despre tema ediției din acest an, dar și despre soarta cinematografelor din România. Ediția cu numărul 27 a FFE propune un program generos. La nivel național, Festivalul aduce pe marile ecrane 33 de lungmetraje, dintre care 27 vor fi proiectate în premieră națională și un film în premieră mondială.
La Botoșani, filmele vor rula începând de joi, 18 mai, până duminică, 21 mai.
(Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român)
-Domnule Liviu Jicman, Institutul Cultural Român, pe care îl conduceți, organizează cea de a 27-a ediție a Festivalului Filmului European. Pe lângă București, Timișoara, Oravița, Curtea de Argeș și Gura Humorului, anul acesta ați inclus în festival și orașul Botoșani. Care sunt criteriile care au stat la baza acestei alegeri?
-În fiecare an încercăm să fim în cât mai multe locuri. Iar anul acesta am vrut în mod special să ajungem în orașe unde accesul la filmul european nu este permanent sau este foarte rar. Recomandăm programul Filmului European de la Botoșani, sunt filme foarte bune, dar vrem cumva să tragem și un semnal de mobilizare pentru a găsi soluții, astfel încât filmul european să fie permanent accesibil și nu doar în timpul Festivalului. Este un parteneriat pe care îl avem cu mai multe instituții, cu ambasadele europene, dar în special cu reprezentanța Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene. Împreună ne dorim dorit să facilităm accesul la producții europene în zone în care acest acces nu exista pe parcursul anului. Am încercat să alegem orașe din toată țara.
-Tema de anul acesta este inteligența artificială. O temă care incită deja la multe dezbateri la nivel mondial.
-Da, este o temă de actualitate, a fost avută în vedere la selectarea filmelor de către directorul artistic al Festivalului, Cătălin Olaru. Filmele sunt propuse de fiecare partener, adică institutele culturale europene și ambasadele europene prezente la București fac propuneri, fiecare pentru țara lui, și apoi cu sprijinul directorului artistic facem această selecție și, desigur, programarea pe fiecare ediție locală. Sunt filme foarte bune, sunt 27 de premiere naționale în România. La Botoșani vor fi filme care au primit premii internaționale la festivaluri precum cel de la Berlin, de la Veneția, la Locarno... Sunt și filme care tratează tema acestei ediții, inteligența artificială, filme provocatoare și foarte interesante.
- În plus, Festivalul Filmului European propune și ideea aceasta de film și dezbatere. La ce să se aștepte publicul care intră în sala de cinema?
-În funcție de programul fiecărei proiecții există și discuții. Cu siguranță la deschidere vor exista, după proiecții, discuții despre film. La deschiderea de la Botoșani va fi filmul propus anul acesta de Bulgaria, care este și propunerea lor pentru Oscar (”Frică”, r: Ivaylo, Bulgaria 2020, nota red.).
-La Botoșani funcționează - a trecut și printr-o etapă de modernizare - un cinematograf clasic. Mai există foarte puține astfel de entități culturale în România. Botoșaniul a rămas fidel acestei săli de cinema care, iată, găzduiește acum FFE. Cum privește ICR către aceste instituții, care credeți că este soarta cinematografelor în viitor, în condițiile în care se dezvoltă, mai ales în orașele mai mari, spații moderne de difuzare a filmului?
-Tocmai despre asta este vorba. Acest semnal vrem să îl dăm prin FFE. Noi nu avem alte instrumente, prin natura activității, ICR are proiecte în special în afara țării, susține proiecte culturale, nu investiții. Avem, însă, Festivalului Filmului European, care este programul reprezentativ și cel mai longeviv pe care îl derulăm în țară, iată, de 27 de ani, și vrem să susținem demersurile care se fac pentru existența unor cinematografe în care să rulăm filme de artă, în general, în particular filme europene. Nici la București situația nu este extraordinară, sunt câteva spații în care rulează filmul european, spații care ne sunt și partenere în cadrul Festivalului, Cinemateca din București cu cele două săli ale sale, Cinema ”Elvire Popesco”, gestionată de Institutul Francez de la București, dar sigur că este un domeniu aflat încă în suferință în România. Este o problemă și pentru difuzarea filmului european, dar și pentru difuzarea producțiilor românești difuzate peste hotare și premiate la festivaluri, dar insuficient difuzate în țară. Astfel că orice spațiu în care rulează filmul european, pe de o parte, și orice cinematograf clasic cred că trebuie pe de o parte folosit, exploatat, și pe de altă parte trebuie să apreciem că ele există cu efortul unor oameni care fac acest lucru posibil. Fie că sunt autorități locale, fie că sunt reprezentanți ai sectorului privat, ai sectorului independent care ar putea susține o astfel de activitate...
Am deschis anul acesta Festivalul Filmului European la Timișoara, care este în acest an și Capitala Culturii Europene. Răspunzând cumva întrebării dvs., menționez că și anul acesta, dar și anul trecut, ediția locală de la Timișoara am organizat-o în Cinematograful Victoria, un cinematograf care a fost renovat și care a fost inaugurat anul trecut cu gala de deschidere a ediției locale a Festivalului Filmului European. Astfel de inițiative nu pot fi decât susținute, salutate și ne-am dori să avem cât mai multe cinematografe renovate sau redate circuitului public, în care să mergem pentru edițiile de anul viitor și din anii care vor urma.
-Vă mulțumim. Rămâne să mergem în sala de cinema și să ne bucurăm de filmul european.
-Vă recomand cu mare drag și sper să fie o experiență plăcută!
Gala de Deschidere a Festivalului Filmului European are loc joi, 18 mai 2023, la ora 19.00, cu filmul ”Frică” (r: Ivaylo, Bulgaria 2020)
Vineri, 19 mai, la ora 18.30, este programat filmul ”Will-o’-the-Wisp” (r: João Pedro Rodrigues / Portugalia, Franța 2022). În aceeași zi, la ora 20.00, va rula filmul ”Apropierea” / ”Too close” (r: Botond Püsök, România 2022 - documentar)
Sâmbătă, 20 mai, primul film va rula de la ora 17:30. Este vorba despre ”Nucul” / ”Silenced Tree” (r: Faysal Soysal, Iran, Turcia 2020). La ora 20.00 este programată pelicula ”Iubirea nu e o portocală” / ”Love is not an Orange” (r: Otilia Babara, Moldova, Franța, Olanda, Belgia, 2023 - documentar).
Ultima zi de festival, duminică, 21 mai, aduce la Botoșani două pelicule. Prima va rula de la ora 15.00: ”Hyperland” (r: Mario Sixtus, Germania, 2021). Iar de la ora 17.00 rulează ”Burning Days” / ”Kurak Günler” (r: Emin Alper, Turcia, Franța, Germania, Olanda, Grecia, Croația, 2022).
Intrarea este liberă, în zilele de 19, 20, 21 mai, în limita capacității sălii. Partenerii ediției locale de la Botoșani sunt Primăria Municipiului Botoșani, Teatrul ”Mihai Eminescu” și Cinema Unirea.
Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu UCIN, ambasadele, centrele și institutele culturale europene.