Preşedintele CJ se gândeşte tot mai serios să angajeze un mare şef mare peste Judeţ

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani ia în calcul angajarea unui nou şef în cadrul instituţiei pe care o conduce.

 

De la preluarea mandatului, în vara anului trecut, Costică Macaleţi a preferat să conducă CJ-ul fără un administrator public, deşi postul era prevăzut atât în organigrama pe 2016, cât şi în cea pe 2017.


Şeful CJ susţine că pierde câteva ore în fiecare zi doar cu semnarea ordinelor de plată şi a documentelor curente, însă are încă o reţinere în a organiza concurs pentru ocuparea postului.


„Poate să vină cineva la examen care să fie deştept, să îl promoveze, dar el să fie pus pe furat şi nu vreau să dau explicaţii prin altă parte. Mă mai gândesc. Postul este prins în schema de personal, pot angaja, dar mă mai gândesc”,


Costică Macaleţi, preşedinte CJ Botoşani.


Uneori, acesta dă drept de semnătură vicepreşedinţilor pentru a mai câştiga timp.


În precedenta legislatură funcţia în cauză a fost ocupată de Radu Judele, care devenind consilier judeţean nu o mai putea deţine. Oricum, era şi incompatibil politic, el fiind membru PNL, în timp ce noii conducători ai CJ sunt PSD-işti.

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:

 

download from google play download from apple store