Pe lângă personalul medical care îngrijește pacienții, preotul de caritate Teodor Ciurariu care slujeşte la Spitalul Municipal Dorohoi le este alături prin îndrumare, credință şi rugăciune.
Există persoane internate în cadrul unităţii medicale care se află în stare gravă, iar singura speranţă pe care o mai au este credinţa faţă de Dumnezeu. Astfel, părintele Teodor este o mână de sprijin pentru aceşti oameni bolnavi.
,,E total diferit de ce este în Parohie pentru că în spital preotul lucrează cu oamenii ca şi cum ar fi pe front – numai cazuri de boală, numai cazuri de lacrimi. Diferă misiunea preotului de la Parohie cu cea a preotului de caritate. La noi, în timpul anului bisericesc, spitalul e plin de bolnavi şi oamenii vin acolo cu tot felul de necazuri, de asta este pus preot la spital, tocmai pentru a-i mângâia pe cei aflaţi în suferinţă. Fiecare misiune are rolul ei.”
Teodor Ciurariu, preot Capela Spitalului Municipal Dorohoi
De asemenea, misiunea sa este una foarte dificilă pentru că acești oameni sunt îndureraţi şi plini de suferinţă, iar încurajarea şi milostenia părintelui oferă stropul de speranță de care este nevoie pentru ca sufletele celor aflaţi în această cumpănă, să fie alinate
„Pereţii spitalelor au ascultat mai multe rugăciuni, decât pereţii bisericilor. Acolo într-adevăr, omul se roagă cu tot sufletul. Când îl ai pe Hristos în ajutor, nimic nu este greu. El este cel care mă ajută, care mă încurajează, care mă ocroteşte. El împrumută de la noi braţele şi gura noastră şi tot ce facem noi pentru bolnavi. Noi suntem acolo pentru a aduce mesajul lui Hristos. El este doctorul sufletelor şi duhurilor noastre.”
Părintele Teodor Ciurariu.
Astfel, în fiecare zi din săptămâna, în capela de la demisolul Spitalului din Dorohoi, părintele Teodor se roagă pentru fiecare bolnav și mai mult decât atât, îi încurajează pe pacienți prin credință.