Daniel Dascălu, directorul Seminarului Teologic de la Botoșani a fost unul dintre preoții parohi care a oficiat ceremonialul religios de la inaugurarea compartimentului de neurochirurgie al Spitalului Județean Mavromati.
Părintele a ținut o predică la final și a arătat printre altele că acest compartiment anulează nu atât o distanță fizică ci și una sufletească, între suferință și șansa tămăduirii.
”Un astfel de moment festiv ne determină pe fiecare dintre noi să ne gândim la ce se câștigă și ce presupune efortul depus la altarul grijii pentru cel bolnav, zilele, clipele, fuga, anii de școală și ce presupune efortul pentru a păstra ceea ce s-a realizat aici. Botoșani a câștigat prin deschiderea acestei secții de neurochirurgie o șansă. Șansa prin care unele dintre afecțiunile care erau trimise la Iași să se rezolve aici”
Daniel Dascălu, preot paroh
Părintele din Botoșani a povestit și unul dintre momentele în care a avut o revelație privitoare la locurile în care se roagă oamenii.
”Un jurnalist îmi spunea odată la o intervenție, zice, părinte dumneata ești preot dar să știi că eu știu un loc unde oamenii se roagă mai mult decât în Biserică. Am făcut ochii mari și m-am întrebat: unde se poate ruga omul mai mult decât în Biserică? Și mi-a spus că pereții spitalului ascultă mai multe rugăciuni decât pereții Bisericii. M-am gândit deseori și am luat aminte. Și atunci când văd o ambulanță trecând în viteză pe stradă sau elicopterul SMURD fac o rugăciune și spun: Doamne ajută să ajungă cu bine și cei care duc și cel care are nevoie de ajutor”
Daniel Dascălu, preot paroh
Vorbele preotului au fost ascultate într-o liniște totală de toți cei prezenți la etajul 4 al Spitalului Județean Mavromati. (G.E.)