Preot botoșănean mort la doar 46 de ani, după ce nu s-a mai trezit din comă!

Un preot din județul Botoșani a trecut la cele veșnice la vârsta de 46 de ani.

 

Este vorba despre Mihai Sorin Iftime care slujea la Sarafinești și care a suferit săptămâna trecută un accident vascular.

El a fost transferat la un spital din Iași unde stat în comă și apoi s-a stins.

Mihai Sorin Iftime era născut la data de 17 noiembrie 1971 în localitatea Trușești, județul Botoșani.

Era licențiat al Facultății de Teologie Ortodoxă ”Dumitru Stăniloae” Iași, promoția 1997.

A fost numit ca preot paroh la Parohia ”Sf. Mc. Dimitrie” Sarafinești din data de 21 noiembrie 1997.

Preotul urmează să fie înmormântat duminică, la Cimitirul Pacea.

Dumnezeu să-l ierte și să-l aibă în pază!