Premierul moldovean la Lipcani : Ne dorim să circulăm liber

 

„După 66 de ani, uitaţi-vă, este posibil ca să trecem rîul Prut. Eu mă simt atît de mîndru că, după 66 de ani, sînt primul cetăţean al Republicii Moldova care am traversat acest pod. Mult timp a fost să aşteptăm, dar iată că acest moment a venit”, a afirmat luni la Lipcani premierul moldovean Vlad Filat. Deschidere vama Radauti Prut - Lipcani (225)Acesta a mulţumit Uniunii Europene pentru spijinul acordat în vederea construirii vămii, precum şi preşedintelui şi premierul din România pentru că pun în practică tot ceea ce au convenit toamna trecută în privinţa relaţiei cu Moldova. „În acţiuni concrete, pas cu pas, noi vom face ca năzuinţele, ca drepturile cetăţenilor noştri să fie realizate. Noi ne dorim să trăim bine, să circulăm liber şi ne dorim să trăim într-o comunitate. Acest lucru este posibil doar prin implicarea tuturor şi cu sprijinul prietenilor noştri sinceri. Republica Moldova este ţară europeană, cu cetăţeni europeni şi aceştia urmează să beneficieze de toate drepturile şi virtuţile europene”, a arătat Vlad Filat, care a fost aplaudat călduros de cei peste 1.000 de moldoveni prezenţi la eveniment.