Premiere cu „tunete şi fulgere” la Elie Radu cu deputat şi şefa IŞJ – FOTO&VIDEO

 

Un număr de 15 elevi care fac parte din unităţile de învăţământ cuprinse în Colegiul numărul 6 al deputatului Tamara Ciofu au fost apreciaţi şi premiaţi de parlamentarul USL cu diplome de excelenţă, un premiu financiar şi câte un roman. Tamara Ciofu a  demarat un periplul prin unităţile şcolare, în cursul amiezii de joi, 4 iulie 2013 ajungând la Liceul Elie Radu din municipiu.

Însoţită de şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, deputatul s-a deplasat la unitatea de învăţământ unde a fost întâmpinată de mai mulţi elevi aşezaţi în careul din curte. Elie Radu a fost penultimul liceu din lista Tamarei Ciofu, astăzi „călătoria cu premii” încheindu-se la Liceul Agricol. „Am venit împreună cu d-na deputat Tamara Ciofu pentru că noi IŞJ susţinem astfel de iniţiative pentru sprijinirea şi încurajarea performanţei în învăţământul botoşănean. D-na deputat, anul acesta a premiat şi premiază încă câte un elev din fiecare şcoală care aparţine Colegiului 6. Dv. aveţi această şansă de a vă afla în Colegiul dumneaei şi pentru că vrea să sprijine şcoala botoşăneană, vrea să sprijine performanţa, să încurajeze performanţa, astăzi ne aflăm aici pentru a premia cel mai bun elev”, a spus Mihaela Huncă, inspector şcolar general.

În ciuda vremii însorite de afară la momentul deplasării către Elie Radu, la scurt timp după ce parlamentarul s-a adresat elevilor nori negri au acoperit cerul care a fost brăzdat de fulgere şi tunete, urmaţi de o ploaie torenţială. „O să fiu foarte rapidă în alocuţiunea mea tocmai pentru că a venit ploaia, sunteţi penultima unitate şcolară pe care o vizitez la acest sfârşit de an şcolar. Vreau să vă spun că este o mare bucurie pentru mine să fiu în prezenţa dv. să-mi reamintesc de anii de şcoală şi pentru că, pentru mine şcoala şi sunt convinsă că şi pentru mulţi dintre dv. sau chiar poate pentru toţi aceasta este singura soluţie de a păşi în viaţă cu demnitate şi de a-ţi asigura o activitate apreciată de concetăţeni”, le-a transmis deputatul Tamara Ciofu elevilor de la Liceul Elie Radu.

Prin iniţiativa sa parlamentarul a spus că doreşte să încurajeze toţi elevii care doresc să studieze şi care obţin performanţe în procesul educaţional. În cadrul acestei unităţi de învăţământ, deputatul, la recomandarea cadrelor didactice, a oferit o diplomă de excelenţă, un roman de Marin Preda şi un plic cu o sumă de 200 de lei elevului George Maria Babei, elev în clasa a X – a pentru rezultate deosebite la învăţătură. Anul viitor, Tamara Ciofu şi-a exprimat intenţia de a extinde aria premiilor prin a trimite pe litoral o parte dintre elevii care obţin rezultate merituoase la învăţătură. La finalul acţiunii de premiere, Mihaela Huncă şi Tamara Ciofu au fost de asemenea răsplătite cu câte un buchet de flori, evident trandafiri roşii.
CITEŞTE:
 Ciofu susţinută de parlamentari botoşăneni cu legea bonelor
LISTA ELEVILOR premiaţi de deputatul Tamara Ciofu
Nume elev
Unitatea de învăţământ
 Iasmina Iurea, clasa a V a
 Şcoala Gimnazială Antipa Botoşani
 Georgiana Ivan, clasa a VII a
 Şcoala nr. 1 din Răchiţi
 Florentina Lavinia Cojocariu, clasa a XI a
 Liceul Tehnologic Petru Rareş Botoşani
 Mihaela Gabriela Anuţă, clasa a VI a
 Şcoala nr. 1 Gorbăneşti
 Claudiu Mititelu, clasa a VII a
 Şcoala Gimnazială 10 Botoşani
 Anamaria Bagiu, clasa a VII a
 Şcoala nr. 1 Băluşeni
 Marian George Babei, clasa a X a
 Liceul Elie Radu
 Elena Corduneanu, clasa a VI a
 Şcoala nr. 1 Stăuceni
 Antonio Bejinariu, clasa a VI a
 Şcoala nr. 1 Botoşani
 Adrian Coler, clasa a XI  a
 Liceul D. Negreanu Botoşani
 Roxana Adriana Manolescu, clasa a XI a
 Colegiul Economic
 Nicolae Cătălin Ruxandar, clasa a IX a
 Colegiul AT Laurian
 Catrinel Ioana Damian, clasa a IX a
 Liceul Teoretic Nicolae Iorga
 Cosmina Mihoreanu, clasa a IV a
 Şcoala nr. 11 Botoşani
 Elena Crăciun, clasa a XI a
 Liceul cu Program Sportiv

[[galerie-foto]]