Premieră la Nova Apaserv: Noul director și-a asumat schimbarea a patru kilometri de conducte sparte din oraș, pe bani proprii – VIDEO 

 

Promovat de PSD, susținut de PNL 

 

 

Alin Cirimpei conduce compania în baza unui contract de mandat care are o durată de 4 ani. A fost numit cu titlu de interimat în mandatul președintelui social-democrat al Consiliului Județean, Doina Federovici și ulterior învestit cu încredere de Valeriu Iftime, șeful liberal al județului. 

 

Concursul s-a finalizat înaintea sărbătorilor pascale și a presupus o procedură complexă. Una dintre etape a fost emiterea unei scrisori de intenție către acționari prin care și-a expus obiectivele din postura de manager. 

 

Adică ce are în plan să realizeze în următorii patru ani. Un aspect care trebuie remarcat este faptul că, Nova Apaserv țintește un program de investiții, din fonduri proprii care ar putea să aibă cu adevărat impact asupra botoșănenilor. 

 

Mai ales a acelora care sunt expuși avariilor și se confruntă cu disconfort ridicat din cauza întreruperilor de apă.

 

 

Principalele obiective 

 

 

Sunteți director cu contract de mandat după ce ați preluat concursul pentru prima funcție de conducere din cadrul companiei și voiam să vă întreb ce v-ați propus să realizați în această perioadă de mandat?

 

Alin Cirimpei: Sunt multe lucruri de realizat la operatorul de apă, în principal din punctul meu de vedere este problema investițiilor pe care o vom realiza începând cu anul acesta, modul în care interacționăm noi cu consumatorii și calitatea serviciilor pe care operatorul o oferă consumatorilor, preluarea investițiilor făcute de unitățile administrativ teritoriale și clar, semnarea și implementarea proiectului regional PDD. 

 

Punctual, v-ați stabilit o serie de obiective prin care să eficientizați activitatea operatorului care este una provocatoare?

 

Alin Cirimpei: Da, așa este, este provocatoare. Am început chiar din casierii, unde am uniformizat activitatea operatorilor care sunt în prim plan. Aveam inițial operatori care doar încasau facturile și operatori care înregistrau indexurile sau preluau cereri pentru avize. Acum toți operatorii oferă același tip de serviciu. Adică am reușit să reducem timpul de așteptare undeva cu 20% până acum, ceea ce este bine, mai avem de lucrat dar suntem siguri că vom ajunge la rezultatul scontat

 

 

Țintă: 60% pierderi din rețea 

 

 

Știți, o problemă care persista deja de foarte mulți ani aici, la Nova Apaserv, era la nivelul de pierderi. Care stârnea revoltă deopotrivă în rândul consumatorilor pentru că erau situații în care pierderile se știau că erau uriașe, iar pe timpul verii cel puțin, oamenii nu beneficiau de apă.

 

Alin Cirimpei: Așa este. Obiectivul de reducere a pierderilor este un obiectiv strategic aș putea spune, chiar național. Fiecare operator de apă are un obiectiv de atins, inclusiv operatorul Nova Apaserv. Anul acesta trebuie să ajungem la un obiectiv de 60% reduceri pierderi de apă. Este un obiectiv provocator, am încheiat cu aproximativ 72% anul 2024, 12 procente să reducem în 2025 este repet, provocator, dar se pare că în luna martie am reușit să ajungem aproape de acest indicator. Am ajuns la 62,12% pierderi, ceea ce este un semnal foarte bun atât  pentru noi cât și pentru consumatori. Asta înseamnă că, unul dintre obiective este clar reducerea pierderilor în mandatul meu, am detectat în Q1 undeva la 300 mc pe oră reduceri apă pe care o regăseam în canalizare. Avarii ascunse. Per total, la nivel de Q1 2025 față de 2024 am cumpărat cu 8% mai puțină apă brută, ceea ce este un prim pas, se vede și în facturile pe care le plătim noi către Apele Române. 

 

Valeriu Iftime l-a convins pe ministrul Boloș cu proiectul de 150 de milioane de euro la „Apă”: Suntem cumva puși în capul listei 

 

Se vede și în presiunea pe anumite zone în oraș unde nu ajungea apa la etajele superioare, acum s-a îmbunătățit. Nu suficient de mult, dar lucrăm în continuare. Gropile pe care le vedem în asfalt nu sunt doar din cauza vechimii conductelor ci și datorită faptului că nu intervenim pentru a găsi și remedia pierderile respective. Da, vor mai fi, în prima parte a anului au fost undeva la 116 dacă nu mă înșel, le-am inventariat pe toate, chiar înainte de Paști operatorul cu care avem contract a intervenit și a făcut asfaltările la mare parte dintre ele și vom continua să le aducem la zi pe toate pentru că, e clar, e un deranj pentru consumatori dar și pentru noi. Dar vor mai fi pentru că obiectivul clar este să reducem pierderile și vom mai interveni unde este nevoie în așa fel încât să avem presiune și apă către toți consumatorii.

 

 

Aproape 4 km de conducte schimbate în municipiu

 

 

 

 

Dvs. interveniți și rezolvați problema pe termen scurt, pe termen lung ce soluții aveți pentru modernizarea rețelei care datează din anii ‘70?

 

Alin Cirimpei: E prima dată anul acesta când operatorul va avea investiții din surse proprii. Avem în momentul de față patru străzi în lucru din punctul de vedere al documentației de obținere a autorizației de construcție la Primăria municipiului Botoșani, patru străzi unde vom reabilita 3,9 kilometri de apă și canalizare. Din surse proprii! E un prim pas, eu zic că e bine pentru operator, estimăm undeva până în 10 milioane de lei lucrările aici. Anul acesta noi avem bugetați undeva la 30 de milioane de lei investiții. Din surse proprii, repet, din surse proprii. 

 

Prin care încercați să rezolvați acele zone care sunt cele mai expuse avariilor, da?

 

Alin Cirimpei: Așa este. Reducem pierderile și clar unde avem conducte care au depășită durata de viață și cauzează probleme în continuare ne dorim să le schimbăm. 

 

Dar spuneți-mi vă rog, unde ar fi cei 3,9 km de rețea?

 

Alin Cirimpei: Pe strada PECO vom construi o canalizare, este o problemă acolo cu o stație de pompare care nu face față și construim și canalizarea aferentă străzii respective. Pictor Nicolae Grigorescu, strada Independenței cu Calea Națională, Octav Onicescu, general Gheorghe Avrămescu, avem mai multe străzi în care intervenim și trebuie să schimbăm conductele. Să limităm numărul avariilor, conductele sunt foarte vechi și nu mai fac față.

 

 

Raționalizare cât mai puțină vara 

 

 

Dle director, acuși se termină primăvara, intrăm în vară, sezonul cald care aduce probleme din punctul de vedere al furnizării apei spre Dorohoi și Flămânzi. Aveți soluții și pentru asta?

 

Alin Cirimpei: În mandatul meu îmi propun să rezolv problema alimentării cu apă a acestor două zone. Primul impact major va fi pe Dorohoi, unde deja suntem în lucru cu acest proiect. Vrem să creștem debitul de apă cu care alimentăm Dorohoiul undeva cu 100 mc pe oră. Am început deja lucrările la Leorda, urmează Brăeștiul și probabil undeva la finalul lunii mai, începutul lunii iunie vom avea lucrările finalizate și sper debitul crescut spre Dorohoi pentru a nu mai avea problemele din trecut în care aveam opriri în fiecare săptămână și aveam un program prin care ofeream apă consumatorilor din Dorohoi. Și ulterior, clar vom intra și pe zona Flămânzi. 

 

Am văzut că aveți pe perete o serie de hărți extrem de interesante și voiam să vă întreb, observ că sunt o serie de primării care nu au fost preluate de operatorul de apă și canalizare, plus altele care nu au nicio sursă de apă. V-ați focusat în planul dvs. de management și pe aceste unități administrativ teritoriale?

 

Alin Cirimpei: Bineînțeles. Operatorul regional trebuie să furnizeze apă în fiecare UAT în parte, așa este normal. Și, împreună cu acționarul trebuie să facem toate eforturile necesare să ajungem acolo, fonduri proprii, fonduri europene, vedem cum reușim să ajungem. Preluări facem, chiar în luna martie am finalizat preluarea unei rețele de apă din Unțeni cu 756 de branșamente, urmează Albești și Roma în următoarea perioadă cu aproximativ 800 de branșamente amândouă. Anul acesta ne propunem să ajungem undeva la șapte unități administrativ teritoriale preluate. Nu ne oprim aici. E și în funcție de cum au făcute recepțiile unitățile administrativ teritoriale pentru lucrările efectuate, dacă recepția este gata, documentația este pregătită, operatorul e este dispus să o preia. Dacă e conformă, fără doar și poate. Și mai avem UAT-urile la care livrăm apa la limita de proprietate, la care rețeaua încă nu este gata și care au nevoie de apă în momentul de față.

 

Dar în astfel de cazuri primarii sunt cei care trebuie să-și amenajeze rețeaua?

 

Alin Cirimpei: Da, ei au o rețea deja construită, probabil încă nu este recepționată. După ce se va face recepția clar, noi ne dorim să o preluăm. 

 

Echipajele Nova Apaserv s-au întors la blocul cu 100 de locuințe care a fost debranșat de la apă – VIDEO