PREMIERĂ în administrație: Un viceprimar și-a dat DEMISIA pentru că și-a dezamăgit electoratul: Nu am venit în politică pentru indemnizațieGALERIE FOTO

Este probabil un caz unic în administrația publică locală.

Un ales și-a depus demisia și a explicat că a făcut asta pentru că nu era lăsat să muncească pentru comunitate.

 

Omul care simțea că ia salariu degeaba

 

Viceprimarul Laurențiu Lupașcu, ales pe listele PNL la alegerile locale din 2020 în comuna Bălușeni și-a depus demisia în cursul zilei de ieri, cu valabilitate de astăzi, 23 noiembrie 2022.

A demisionat și din Consiliul Local astfel că nu mai are nici statut de consilier local.

 

Întreaga vină i-ar aparține primarului care este de la alt partid, respectiv de la PSD: „Nu m-am putut înțelege cu dlui, are altă viziune despre modul cum trebuie condusă o comunitate, eu am altă viziune”, a comentat situația viceprimarul demisionar.

 

Primarul Claudiu Doroftei, ales pe listele PSD ar fi procedat corect cu viceprimarul ales de consilierii locali, însă de la PNL, până la un anumit punct. I-ar fi trasat atribuții de serviciu însă cumva „de formă” pentru că în realitate, liberalul s-a plâns de faptul că nu reușea să-și facă treaba.

 

*Laurențiu Lupașcu / Foto - Facebook

 

„Aveam multe atribuții trasate prin dispoziție, dar problema este în felul următor: degeaba ai atribuții dacă, din discuțiile cu cetățenii îți trebuie zece mașini de piatră și el îți dă patru. Și degeaba ai atribuții, pentru că omul știți cum e: dacă ai vorbit cu viceprimarul, e de vină viceprimarul. Dlui s-a lansat într-o campanie de imagine, adică din ce văd eu prin presă comuna Bălușeni arată foarte bine, dar dacă mergeți prin comună, vedeți că nu este așa”,

Laurențiu Lupașcu, fost viceprimar Bălușeni

 

„Fiindcă și omul la un moment zice, mai du-te-n...”

 

După doi ani în care a ajuns la concluzia că lucrurile nu funcționează așa cum ar fi normal, în interesul cetățenilor, a decis să facă un pas în spate.

Deși, astfel de lupte politice care se răsfrâng asupra cetățenilor se practică inclusiv în municipiul Botoșani, rar sunt văzuți aleși care renunță la salariile deloc de neglijat, în detrimentul unor principii.

 

„Eu nu am venit în politică pentru o indemnizație de viceprimar sau, eu știu, pentru nu știu ce interese. Chiar am venit să fac treabă, sunt tânăr, am 38 de ani și nu am candidat cu gândul de a încasa o indemnizație și să stau să le explic la oameni că, dle nu pot să fac. Fiindcă și omul la un moment zice, mai du-te-n...”,

Laurențiu Lupașcu, fost viceprimar Bălușeni

 

Fostul viceprimar susține că momentan are nevoie de o pauză de jumătate de an aproximativ pentru a se gândi dacă mai continuă în politică sau nu. Laurențiu Lupașcu este inclusiv președintele organizației PNL din Bălușeni. Funcție la care deocamdată nu a renunțat. Deși este dezamăgit și de funcția politică: „nu știu cum vedeți dv. dar cu alianța asta care s-a făcut acum între PSD și PNL, toată lumea încearcă să fie bine, să nu fie rău. Eu am obținut aproape 700 de voturi la „locale” data trecută, oamenii au investit încredere în mine prin votul lor și eu consider că dacă stăteam acolo, pur și simplu o marionetă să încasez o indemnizație dezamăgeam”, a concluzionat Laurențiu Lupașcu.

 

Se poate conduce Primăria și fără viceprimar

 

Miercuri dimineață în Primărie nu se afla niciun șef cu excepția secretarului. Primarul se află toată săptămâna în concediu medical. Contactat telefonic a arătat că se află la o clinică medicală pentru o serie de investigații amănunțite.

 

Nu a comentat relația sa cu fostul viceprimar și a explicat că nu are nimic să-și reproșeze în urma demisiei acestuia.

 

„Știți cum e, dăm vina pe toată lumea, dar numai noi nu ne uităm la noi înșine dacă suntem vinovați. Nu comentez, nu am ce să comentez, este decizia lui, nu am avut nicio discuție”,

Claudiu Doroftei, primar comuna Bălușeni

 

Consiliul Local Bălușeni este unul tripartit din punct de vedere politic cu 6 consilieri PSD, 4 de la PNL și 3 de la Pro România. Primarul ia în calcul varianta să conducă singur Primăria: „Putem conduce și fără viceprimar, ce e obligatoriu, scrie undeva că trebuie să avem numaidecât?”.