Pregătirile pentru Revelionul Primăriei sunt în toi

 

Au început pregătirile pentru Revelionul 2012 organizat de Primăria Botoşani. De la orele dimineţii, schele au fost asamblate şi încet scena a început să prindă formă. Copertina a fost aşezată peste suporturile metalice, urmând a fi ridicată.

Scena pe care vor evolua o serie de trupe cunoscute în seara de Revelion este amplasată în Piaţa Revoluţiei. Sub ochii trecătorilor aceasta prinde formă puţin câte puţin. Dacă dimineaţa erau montate doar câteva schele, în jurul orei 12.00 aceasta deja avea copertina aşezată peste barele de metal. Unii botoşăneni se opreau pentru a urmări activitatea celor care lucrau la montarea scenei, alţii treceau nepăsători faţă de construcţia care se înălţa.
Mai mult, se pare că municipalitatea a instalat şi două WC-uri ecologice pentru ca botoşănenii care îşi vor petrece Revelionul în stradă să aibă toate condiţiile şi să se distreze nestingheriţi de presiunea altor nevoi.(E.Ş.)