Sub îndrumarea profesorului Marian Croitoru micuţii din clasele V-VIII au susţinut un program de colinde de aproape 60 de minute, demonstrând multă sensibilitate, talent şi bună dispoziţie. Potrivit comunicatului de presă trimis redacției, colindătorii care au adus Vestea Naşterii Pruncului Iisus au fost întâmpinaţi de angajaţii Prefecturii alături de
subprefectul Gelu Ţigănucă, iar recompensele au constat în cozonac, suc şi cadouri cuprinzând, ca în tradiţie, colăcei, fructe şi bomboane de pom.
Instituţia Prefectului a pregătit şi în acest an peste 600 de cadouri pentru a-i bucura pe cei care, în periplul lor, se opresc să colinde şi să ure în palatul administrativ.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
ACUM: la Prefectură se discută în ucraineană despre inundațiile din jurul Prutului, apare și Țigănucă, întârziat – FOTOGALERIE