Prefectul vrea ordine pe strada transformată în cimitir de mașini

Prefectul Dan Șlincu s-a autosesizat în privința unei probleme care trenează de deja câțiva ani de zile pe strada Pacea a municipiului Botoșani.

 

Acolo, ambele benzi de pe laterala străzii sunt ocupate de autoturisme expuse la vânzare, unele fiind lăsate chiar fără plăcuțe de înmatriculare pentru ca polițiștii locali să nu poată încheia procese verbale de sancționare.

 

Prefectul a convocat o ședință cu șefi din Primăria Botoșani, Poliția Locală, Biroul Rutier, Autoritatea Rutieră Română (ARR) pentru a se găsi o soluție la deblocarea acestei situații.

 

„Împreună să discutăm poate găsim o soluție pentru a decongestiona traficul din zona de centură, din zona ACR. Pentru că nu este în regulă ce se întâmplă acolo”,

Dan Șlincu, prefectul județului Botoșani

 

De altfel și instructorii auto au făcut numeroase memorii cu privire la faptul că această zonă este mereu ocupată de autoturismele mai ales a samsarilor care le aduc din alte țări și le vând la Botoșani.

 

Soluția este ridicarea acestor autoturisme însă în acest moment, Primăria Botoșani abia se ocupă de predarea utilajului de ridicat mașini către societatea Eltrans. Ulterior, toate aceste autovehicule vor fi înlăturate de pe domeniul public.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store