Prefectul trimite la Guvern memoriul pentru ajutor financiar la Nova Apaserv

În cursul zilei de mâine, prefectul Dan Nechifor trimite la București memoriul scris prin care se solicită ajutor guvernamental pentru compania Nova Apaserv.

 

În cursul zilei de astăzi, conform procedurii documentația a fost semnată de ambele părți. Iar marți, va fi transmisă la București în vederea alocării sumelor necesare pentru ca societatea Nova Apaserv să iasă din incapacitatea de plată.

 

„În baza notei de fundamentare care se semnează de ambele părți, în speță Consiliul Județean și Prefectura și se înaintează la Guvern, pentru inițierea unui proiect de Hotărâre de Guvern. Secretariatul General al Guvernului studiază toate proiectele, vede oportunitatea sau urgența și îl bagă în ședință de Guvern sau nu”,

Dan Nechifor, prefect

 

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a arătat că doar răspunde unei situații grave care poate afecta un serviciu de utilitate publică.

 

Care ar însemna ca, peste 400.000 de oameni să rămână fără apă, la fel și spital sau instituții de intervenții cum ar fi pompierii.

 

Însă nu este în măsură să efectueze o analiză a situației și mai ales să identifice persoana care se face răspunzătoare pentru situația critică de la compania de apă.

 

„Eu îmi fac datoria să promovez un proiect de hotărâre de Guvern care este în interesul tuturor cetățenilor din județul Botoșani și așa este și firesc. Analiza situației concrete și de fapt o vor face specialiștii de la Guvern”,

Dan Nechifor, prefect

 

Ajutorul guvernamental care ar putea fi acordat către Nova Apaserv este undeva la 10 milioane de lei.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store