Prefectul sărbătoreşte 9 Mai pe ritmuri muzicale

 

Tripla semnificaţie a zilei de 9 Mai va fi explicată mâine în acorduri muzicale, prezentări şi premieri ce vor avea loc în Sala Nicolae Iorga a Prefecturii, anunţă instituţia într-un comunicat de presă. 1877, 1945 şi 1950 sunt anii în care ziua de 9 mai a deschis noi orizonturi de dezvoltare pentru români şi europeni, motiv din care Instituţia Prefectului se pregăteşte de sărbătoare.
9 mai la Prefectura Botosani
Peste 100 de copii sunt aşteptaţi în Palatul Administrativ pentru a participa la momentele programate, acestea incluzând o expoziţie de lucrări plastice închinate Zilei Europei, semnate de elevi de grădiniţă, dar şi ai Şcolii nr 7 sau ai Liceului de Arte Ştefan Luchian. Dezbaterile şi prezentările din Sala Iorga vor viza cele trei momente istorice. În acelaşi context vor fi premiaţi elevii botoşăneni care au câştigat concursul IT lansat de Instituţia Prefectului, dar şi cei care au obţinut rezultate deosebite la concursul naţional „MADE FOR EUROPE”.
„Copiii sunt întotdeauna bineveniţi la Prefectură. Îi invit aici cu fiecare ocazie, să demonstreze cât de talentaţi şi implicaţi sunt în tot ce-i înconjoară. Ziua de 9 mai este un nou prilej de a ne întâlni şi de a arăta modul în care percepem valorile europene, fiecare la vârsta şi experienţa pe care o are. Şi sunt convins că avem multe de învăţat unii de la alţii”, a afirmat prefectul Costică Macaleţi.
Participanţii îşi vor putea prezenta proiectele câştigătoare în competiţii naţionale închinate valorilor UE, lucrări ce le demonstrează afinităţile pentru ecologie, muzică, dar şi pentru tradiţii culinare europene.
CITEŞTE ŞI:
 Consiliul Judeţean a sărbătorit Ziua Europei la... grădiniţă