Prefectul pus la zid de Alina Gorghiu : Omul acela este trup și suflet pentru PSD

Al doilea subiect abordat de co-președintele național al PNL, Alina Gorghiu l-a vizat direct pe reprezentantul Guvernului în teritoriu, Costică Macaleți.

 

Prefectul, care a fost văzut la mai multe acțiuni politice a atras atenția și liderilor PNL de la nivel central.

”În discuții cu cetățeni care nu au legătură cu politica din județ sau din municipiu chiar și azi mi s-a spus că participă la nenumărate acțiuni ale PSD, că face discuții politice cu primari încercând să-i atragă în PSD, că a fost unul dintre cei care a încurajat traseismul politic pe Ordonanța 55 și colac peste pupăză înțeleg că mai vrea și să candideze din partea PSD  la alegerile locale. Eu vă spun că așa ceva în România este cheia sărăciei și a insuccesului” - Alina Gorghiu, co-președinte PNL.

Liderul politic a declarat că va solicita schimbarea de urgență din funcție a lui Costică Macaleți, mai ales până la alegerile din iunie 2016.

”Nu poți să pretinzi că ești înalt funcționar public când tu ești cu normă întreagă la PSD. Dacă lucrul acesta se confirmă, o să cer schimbarea de urgență a acestui prefect. Sunt convinsă că actualul Guvern nu are interes să țină în teren reprezentanți ai săi, care nu au nici un fel de legătură cu funcția publică ci cu obligațiile de partid” - Alina Gorghiu, co-președinte PNL.

Întrebată dacă de la Botoșani s-au trimis din partea Organizației Județene a PNL propuneri pentru un eventual înlocuitor al lui Costică Macaleți, Alina Gorghiu a negat.

”Nu s-a pus niciodată problema să schimbăm prefecții PSD cu prefecți de la alte partide, cu atât mai puțin de la PNL. Vreau să văd un înalt funcționar public care să respecte funcția și să-și facă datoria așa cum trebuie. Și insist pe prefecții care sunt la PSD pentru că aceștia, teoretic trebuie să organizeze alegerile, alături de AEP, alături de Guvern. Nu poți să ai sentimentul că alegerile sunt corecte la Botoșani câtă vreme omul acela este trup și suflet pentru PSD” - Alina Gorghiu, co-președinte PNL.

Neoficial, astfel de propuneri nu pot fi aduse în spațiul public în contextul în care prefectul este apolitic iar Guvernul actual este unul tehnocrat. (G.E.)

https://botosaneanul.ro/stiri/primarul-ales-in-doua-tururi-liberalii-de-la-centru-forteaza-modificarea-alegerilor-locale/