Prefectul promite eliminarea valutiştilor din piaţă

 

Prefectul Adrian Constantinescu s-a deplasat în dimineaţa zilei de miercuri, 3 octombrie cu primarul Ovidiu Portariuc şi şeful Poliţiei Locale, Ioan Onuţu atât în zona Pieţei Centrale din oraş cât şi în centrul istoric al municipiului, două zone considerate a fi „problematice” pentru botoşăneni pe considerente diferite.

Astfel, prima oprire a prefectului a fost în Piaţa Centrală unde şi-a făcut o imagine cu privire la aspecte care nu sunt încadrate în limitele legale, cum ar fi persoanele care se ocupă cu schimbul de negru de valută, persoanele care vând ţigări fără timbru sau comercianţii care nu respectă prevederile legale privind modul de comercializare a mărfurilor.

Nu înţeleg de ce cineva ar mai schimba bani la aceşti oameni

O primă măsură pe care Adrian Constantinescu şi-a propus să o aplice în piaţă şi nu numai ar fi eliminarea bişniţarilor care intermediază valută sau alte obiecte de valoare. „Am discutat cu oamenii pe care i-am întâlnit acolo, am preluat o serie de probleme pe care le-au ridicat, am văzut că în continuare sunt în piaţă acei valutişti care zic eu că nu ar trebui să îi mai avem în acest oraş şi nu înţeleg de ce cineva ar mai schimba bani la aceşti oameni. Sunt suficiente case de schimb valutar sau băncile comerciale care au un curs apropiat cu cel al băncii naţionale”, a declarat prefectul. De asemenea, vizaţi vor fi şi ocupanţii tarabelor din piaţă, în cazul producătorilor, controalele fiind efectuate de poliţişti locali şi şefii administraţiei pieţelor în timp ce, în cazul celei de-a doua categorii, fiind implicate alte organe de control.
Este vorba despre vânzătorii ambulanţi care nu au calitatea de producători şi care se supun prevederilor legii privitoare la funcţionarea societăţilor comerciale, adică cumpără şi revând produse.  „Cei care au societăţi comerciale în viitorul apropiat vor avea inspecţii operative inopinate din partea Gărzii Financiare şi a Finanţelor Publice din Botoşani”, a mai declarat Adrian Constantinescu.

Revigorarea centrului istoric al municipiului

Prefectul s-a deplasat şi în zona centrului istoric al municipiului, zonă ocolită de botoşăneni din cauza numărului mare de minoritari care îşi petrec cea mai mare parte a timpului în stradă. În acest sens, reprezentantul Guvernului în teritoriu a purtat discuţii cu primarul Ovidiu Portariuc privitoare la eventuale oportunităţi prin care oamenii să revină frecvent în Centrul Vechi. O idee în acest sens ar putea veni în prima parte a lunii noiembrie când, la Sibiu va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii municipalităţilor din România. „Se va prezenta modul în care Braşovul, Sibiul şi cred că şi cei din Cluj au reuşit să facă din centrele lor istorice, să le facă vizitabile, adevărate zone turistice care să atragă oamenii şi să vină cetăţenii cu plăcere în zonele respective”, a mai spus prefectul. Obiectivul impus pentru centrul istoric este acela de securizare a zonei până în iarna acestui an, cu scopul de a se recâştiga încrederea cetăţenilor care momentan îl ocolesc, prin asigurarea unui post permanent al Poliţiei Locale.
CITEŞTE:
 Portariuc i-a trimis pe oamenii din piaţă la Ţurcanu pentru scumpirile la apă