Prefectul nu mai vrea ca la Botoșani să se vândă alcool la copii

Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani a cerut un control cu echipe mixte ale instituțiilor publice pe linia comercializării de băuturi alcoolice către minori.

 

Solicitarea a fost făcută în cadrul comisiei pentru protecția consumatorilor convocată în dimineața zilei de marți, 29 martie 2016. 

”Cred că de față sunt cam toate instituțiile abilitate care ar putea sancționa într-un fel sau altul această situație. Din punctul meu de vedere, merg personal și fac cumpărături, această interdicție legală de a oferi posibilitatea minorilor să cumpere alcool, nu se respectă la noi. Pe unde am fost, toate unitățile nu au nici o problemă în a oferi alcool minorilor”
Dan Nechifor, prefectul județului

Deocamdată se va face o verificare pentru a se constata dacă există probleme pe această linie la Botoșani. Ulterior, controalele ar putea fi extinse pe o perioadă mai îndelungată.

„Vreau să facem o acțiune, mă gândesc să emitem un ordin de prefect pentru asta. Dar vreau în primul rând de la dv. o acțiune punctuală și eventual să îmi faceți o informare”
Dan Nechifor, prefectul județului

Dan Nechifor a cerut să fie efectuate controale de către Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC), Inspectoratul de Poliție Județean sau Inspectoratul Județean de Jandarmi. (G.E.)