Primul reprezentant al Guvernului în judeţ a refuzat să răspundă acuzaţiilor pe care i le aduce deputatul Florin Ţurcanu. Prefectul nici măcar nu a acceptat să audă care sunt ultimele reproşuri pe care i le face preşedintele PNL Botoşani. „Nu mă interesează prostiile oricui”, a afirmat Cristian Roman despre afirmaţiile precum că depune eforturi pentru demiterea liberalului Cristian Delibaş din fruntea Direcţiei Agricole. El a răspuns doar ironic acuzaţiilor că ar fi făcut presiuni asupra membrilor unei comisii de control venite de la Ministerul Agriculturii: „să spună în ce se măsoară presiunea”.