Prefectul, mesaj de Ziua Națională: Să fim mândri că suntem români

Sărbătorim Ziua Națională a României într-un cadru atipic, date fiind vremurile pe care le trăim. ”Chiar dacă manifestările obișnuite nu au putut avea loc în context mai larg, vă îndemn, dragi botoșăneni, să regăsiți aceeași bucurie în suflet ca în anii anteriori, în această zi cu o însemnătate deosebită pentru fiecare dintre noi!”, a transmis prefectul județului Botoșani.

 

1 decembrie 1918 este ziua reper a României, ziua în care neamul românesc s-a întregit, ziua Marii Uniri, ziua în care dorința de veacuri a românilor de a realiza unitatea națională și statală a poporului român s-a înfăptuit.

 

Românii au dovedit că suntem un popor puternic. Indiferent că au răzbit aici, pe meleagurile natale sau că au ales calea străinătății, România înseamnă ”acasă” pentru toți cei care simt românește.

 

Să fim mândri că suntem români și să nu uităm că acest privilegiu îl datorăm înaintașilor noștri, care cu propriul sânge, ne-au lăsat moștenire pământul pe care astăzi pășim cu toții. Adresez un apel tuturor botoșănenilor, la responsabilitate și la unitate. Așa cum strămoșii noștri au apărat cu prețul vieții pământul românesc, prin patriotism și sacrificiu, așa și astăzi, dat fiind contextul epidemiologic, fiecare dintre noi, avem datoria de a ne apăra și proteja propria viață și a celor din jur.

La mulți ani, România!

La mulți ani, români!

 

Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store