Prefectul luptă şi cu cancerul şi are în vizor problema citostaticelor

 

Problema medicamentelor citostatice a ajuns şi în vizorul prefectului de Botoşani, după ce Guvernul Ponta s-a angajat să pună la dispoziţia pacienţilor medicamentele pe care aceştia, de câţiva ani, şi le procurau pe cont propriu din alte ţări.
Astfel, prefectul Costică Macaleţi a solicitat să fie informat zilnic asupra stocurilor de medicamente necesare secţiei de oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, singura unitate din judeţ care tratează şi supraveghează botoşănenii afectaţi de această maladie. Conform primelor date, pe lângă alte câteva zeci de medicamente care se găsesc în stoc, există un număr de 12 substanţe din categoria citostaticelor solicitate de către spital Companiei Naţionale Unifarm, acestea negăsindu-se pe piaţa de profil. În acelaşi timp, conducerea de la „Mavromati” a achitat şi datoria de mică valoare, de circa 600 de lei, pe care o mai avea către companie, astfel încât să poată beneficia de anunţatele achiziţii de medicamente. „Cazurile de neoplasm sunt, din păcate în creştere. Este nevoie de medicamente şi la Botoşani şi, de aceea, dorim să le procurăm cât mai repede. Vom colabora foarte strâns în următoarea perioadă  cu Spitalul Judeţean şi sper că medicamentele care pot aduce ani de viaţă celor bolnavi vor ajunge cât mai repede acolo unde este nevoie”, explică prefectul Costică Macaleţi.
La nivelul judeţului Botoşani sunt luaţi în evidenţă peste 7.000 de bolnavi de cancer, din care aproximativ 2.800 provin din mediul urban, iar 4.200 din cel rural. Numai în anul 2012 au fost înregistrate 1.400 de cazuri noi de îmbolnăvire, localizările cele mai frecvente fiind bronho-pulmonar, hepatic, sân şi col uterin.  
CITEŞTE:
 Macaleţi pregăteşte controale în spitale