Educaţia sanitară suplimentară în şcoală şi în familie, vaccinarea şi dezinfectarea sunt măsurile dispuse de prefectul judeţului, încă de la începutul săptămânii trecute, pentru stoparea focarului de Hepatită Virală A, apărut în cartierul Parcul Tineretului.
După discuţii cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Dan Nechifor a solicitat extinderea anchetelor epidemiologice în funcţie de noile cazuri apărute, apelând, totodată la sprijinul şi cooperarea directorilor şcolilor generale nr. 2 şi 8 din municipiul Botoşani, pentru continuarea măsurilor şi completarea, acolo unde este cazul. Astfel, specialiştii în sănătate publică au acordat cursuri de igienă la cele două şcoli, la Grădiniţa Girotondo, dar şi în familiile copiilor îmbolnăviţi. Pentru că mulţi dintre cei infectaţi sunt de etnie romă au fost cooptaţi în vizitele la domicilii şi specialiştii pe această problematică din cadrul Instituţiei Prefectului, DSP şi Primăriei Botoşani. Cadrele didactice din unităţile şcolare au fost instruite pentru a identifica şi a reacţiona prompt la noi cazuri de infectare, oferindu-se totodată substanţe dezinfectante pentru grupurile sanitare şi sălile de clasă. Anchete epidemiologice s-au făcut în Parcul Tineretului, dar şi în Centrul Vechi, unde, de asemenea, familiile au fost ajutate cu substanţe dezinfectante. În total, DSP a administrat 51 de doze de vaccin antihepatită A, însă sunt semnale că unele persoane refuză vaccinarea, ceea ce îngreunează luarea măsurilor.
„De la debutul primului caz, adică de pe 1 februarie, au fost înregistrate, mai exact, 17 îmbolnăviri. Ultimele două, pe 4, respectiv 9 martie. Nu putem vorbi despre o epidemie, ar însemna minim 7 cazuri pe zi. În toată această perioadă, ceea ce a ţinut de reacţia şi intervenţia instituţiilor deconcentrate s-a făcut, iar fenomenul pare să fie sub control. Oricum autorităţile sunt, în continuare în alertă, pentru că suspiciunile de îmbolnăvire încă apar.”, a explicat prefectul Dan Nechifor.