Prefectul evită să se vaccineze

 

prefect Cristian RomanPrefectul evită să se vaccineze împotriva gripei porcine. Deşi pentru miercuri dimineaţă la ora 8:00 este programată acţiunea de vaccinare a angajaţilor instituţiei, iar potrivit reglementarilor Ministerului Sănătăţii cadrele Ministerului Administraţiei şi Internelor au prioritate la injecţie, Cristian Roman încă nu s-a hotărît dacă va folosi o doză dintre cele ajuns vineri la Botoşani. „Eu nu m-am vaccinat niciodată în viaţa mea. Sînt sănătos tun”, a arătat primul reprezentant al Guvernului în judeţ. Acesta a explicat motivele pe care şi-ar face, dar şi cele pentru care nu şi-ar face vaccin. Da, ca să dau un exemplu. Nu, pentru că mă gândesc foarte mult că acel vaccin ar trebui să ajungă la cineva care chiar are nevoie de el. Şi asta o spun cu toată sinceritatea, mă gândesc la mama mea sau la socrii mei care sunt de 70 ani şi chiar au nevoie. Fiind câteva zeci de mii de doze, mă gândesc că trebuie să ajungă acolo unde este nevoie”, a mai spus prefectul. Potrivit acestuia şi funcţionarii publici pe care îi are în subordine vor avea libertatea de a alege dacă să se vaccineze sau nu. Botoşaniului i s-au repartizat de la Ministerul Sănătăţii 17.000 de doze, în condiţiile în care populaţia judeţului trece de 460.000 de locuitori.