Prefectul despre plecare : Oricum luasem o decizie în acest sens

 

Oricum intenţiona să părăsească postul, doar că nu în această primăvară.  A spus-o vineri dimineaţă chiar Cristian Roman. El nu a dezvăluit însă şi prezumtiva destinaţie.

În preajma sărbătorilor de iarnă din 2011 primul reprezentant al Guvernului în judeţ a anunţat jurnaliştii cu prilejul unei discuţii neoficiale că, probabil, „anul viitor nu ne vom mai întâlni în aceeaşi formulă”. Astăzi el a întărit afirmaţiile de atunci, însă tot nu a dat detalii despre planurile de viitor. „Subsemnatul, atunci când mi-am asumat această funcţie pentru a doua oară în judeţul Botoşani, mi-am asumat inclusiv aspectul prevăzut în lege, care se numeşte mo-bi-li-ta-te. Aşadar, sunt mereu pregătit pentru acest lucru, cu atât mai mult cu cât face parte din legea care guvernează activitatea înalţilor funcţionari publici. Oricum luasem o decizie în acest sens, numai că era o problemă de timp. Iată că este foarte posibil şi probabil ca acest lucru să fie veridic”, a afirmat Cristian Roman.
„Noul Guvern să îşi instaleze oamenii în care să spunem că au încredere”
Informaţiile vehiculate încă din 2011 îl dau pe acesta candidat la alegerile parlamentare din toamna acestui an pe listele PDL. Primul reprezentant al Guvernului în judeţ nu a făcut însă astăzi referire la această variantă, ci la momentul actual. „Consider absolut oportun ca noul Guvern să îşi instaleze oamenii în care să spunem că au încredere, însă nu pot să accept ca unii care nici nu ştiu câtă ştiinţă de carte au în administraţie şi poate şi onorabilitate să găsească nişte motivaţii puerile”, a mai spus Cristian Roman. El nu a pronunţat însă nici un nume. Cristian Roman şi-a început al doilea mandat în ianuarie 2009, fiind după revoluţie botoşăneanul care a ocupat funcţia de prefect cel mai mult timp, cele două mandate cumulate trecând de cinci ani.
CITEŞTE ŞI:
 Roman nu-şi dă demisia : Unii ar trebui să se roage să rămân în această funcție
 Roman : Înseamnă că trebuie să plece şi judecătorii cu mine - VIDEO