Prefectul Dan Nechifor: Fiecare generație își trăiește timpul ei și are proiectele ei de viitor / La mulți ani, România!

Primul reprezentant al Guvernului în teritoriu a transmis un mesaj botoșănenilor în ziua în care România își sărbătorește istoria.

 

Prefectul Dan Nechifor readuce în atenție faptul că fiecare aniversare înseamnă în primul rând un moment de bilanț.

 

Însă și un prilej pentru a privi către viitor.

 

”Astăzi este cea mai importantă zi pentru români, pentru România. 1 Decembrie este Ziua Naţională a României şi marchează un eveniment istoric: Unirea Transilvaniei cu România. Iar fiecare aniversare reprezintă un bun moment de bilanț, de aducere aminte, introspecție și un bun prilej de făcut planuri de viitor.

Apreciem, plini de admirație, ce au făcut înaintașii noștri. Poporul român a trecut de-a lungul anilor prin multe încercări. În ciuda greutăților pe care le-a avut de îndurat neamul românesc, generație după generație a păstrat unitatea țării. Fiecare generație își trăiește timpul ei și are proiectele ei de viitor. Și noi, uniți, împreună, putem reuși. Pentru că avem o obligație morală față de copiii noștri. Sacrificiile înaintașilor ne obligă să încercăm să trăim prezentul cum se cuvine, să rămânem uniți și să clădim România de mâine, România copiilor noștri.

La Mulți Ani, România!”,

transmite prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store