Prefectul Cornilă, mâhnit în fața directorilor: Nu vreau să acuz pe nimeni/ Am ajuns să fim...VIDEO

Șefii instituțiilor din Botoșani au fost convocați joi, 29 iunie 2023, într-o ședință la Prefectură.

 

Este vorba despre ședința Colegiului Prefectural, aferentă lunii iunie. După ce directorul Direcției Județene de Statistică (DJS), Valentin Popa, a prezentat câteva cifre din care reiese faptul că la Botoșani sunt cele mai mici pensii și chiar salarii, prefectul Sorin Cornilă a simțit nevoia să intervină.

 

 „Din păcate rezultatele acestor statistici nu ne oferă o perspectivă și o imagine prea optimistă a județului Botoșani. Și lucrul acesta, cel puțin pe mine, și cred că și pe dvs, mă întristează. Chiar mă întristează și de fapt aici vedem rezultatul acțiunilor noastre, ca județ, din ultimii 33 – 34 de ani. Am ajuns, în mare parte a statisticilor, să fim pe ultimul sau pe ultimele cinci locuri”,

Sorin Cornilă, prefect județului Botoșani. 

 

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a amintit și de botoșănenii plecați în străinătate, care cu greu revin în județ.  

 

„Nu vreau să acuz pe nimeni. Dar cred că este rezultatul lipsei unei strategii reale de dezvoltare a județului Botoșani. Cum am spus nu acuz pe nimeni. E un cumul al acțiunilor sau al inacțiunilor, sau al acțiunilor greșite făcute de decidenți poate în ultimii 33 de ani”,

Sorin Cornilă, prefect județului Botoșani.

 

Ședința de Colegiu Prefectural a durat în jur de 45 de minute.