Prefectul Sorin Cornilă a mers astăzi pe drumul Botoșani – Târgu Frumos pentru a vedea stadiul lucrărilor.
Sorin Cornilă a declarat în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Botoșani că a primit extrem de multe sesizări din partea botoșănenilor care sunt nemulțumiți de modul cum se defășoară lucrările.
„Am avut foarte multe sesizări la Instituția Prefectului din partea cetățenilor din cauza disconfortului creat de lucrările și de modalitatea în care se desfășoară acest contract și aici mă refer la soluția tehnică care am înțeles eu astăzi că s-a folosit acolo respectiv de a freza stratul de asfalt și de a sparge acele dale de beton”,
Sorin Cornilă, prefect.
Sorin Cornilă a arătat că va forma o comisie la nivelul Instituției Prefectului pentru monitorizarea lucrărilor.
„Așa cum le-am spus și lor. Vom face la nivelul Instituției Prefectului o comisie care va monitoriza pentru a avea o informare săptămânală despre stadiul lucrărilor de acolo. Am identificat pe traseu, inclusiv la Zăicești, cetățeni nemulțumiți din cauza interacțiunii pe care au avut-o cu reprezentanții constructorului”,
Sorin Cornilă, prefect.
Săptămâna viitoare, reprezentantul Guvernului în teritoriu va efectua o vizită pe drumul Botoșani – Ștefănești.