Imediat după emiterea comunicatului de presă din partea Consiliului Județean, cu atac direct la prefect, a venit și reacția lui Sorin Cornilă.
În calitate de prefect și implicit președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), Sorin Cornilă a convocat mai multe ședințe cu caracter de urgență.
Doina Federovici, care are într-adevăr calitatea de vicepreședinte ar fi strălucit prin absență.
„Doina Federovici este vicepreședinte al CJSU dar într-un an și 2 luni o singură dată a fost la o ședință. Cred că prima ședință avută după învestirea mea ca prefect. Ea nu a fost prezentă, ori venea Dorin Birta, ori Bogdan Dăscălescu, dacă venea vreunul dintre ei. Deci ea a fost prezentă o dată sau maxim de două ori dacă îmi aduc eu bine aminte, în luna martie 2022”,
Sorin Cornilă, prefect
Ieri la amiază, când s-a decis închiderea școlilor pentru ziua de astăzi, 6 aprilie, CJSU a fost ținut în cadru restrâns și nu în cel lărgit, așa cum s-a obișnuit în trecut.
Deciziile au fost luate la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
„Pe situația care a apărut ieri dimineață, la ora 13:00 am convocat un CJSU restrâns la sediul ISU și acolo am chemat comandanții structurilor de siguranță și ordine publică și factorii de care am crezut eu la momentul respectiv că avem nevoie să ne sincronizăm, să luăm o decizie imediată. Nu a fost alt motiv. Lipsa ei din CJSU probabil că nici nu m-a făcut să mă gândesc să o invit. Pentru că ea este absentă din structura asta și a fost absentă tot timpul. Acum nu poate să iasă public și să spună lucrurile astea, să treacă de la poze cu lilieci la siguranță și ordine publică”,
Sorin Cornilă, prefect
Mai departe, prefectul a pus în oglindă modul de intervenție pe drumurile naționale unde au intervenit cei de la Secția Drumuri Naționale (SDN) cu misiunile celor de la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP) aflată în subordinea Consiliului Județean și care nu mai avea contract pentru deszăpezire.
„În altă ordine de idei, DJDP care nu mai are contract pentru deszăpezire din 15 martie a intervenit în perioada asta cu foarte puține utilaje. Respectiv cu cele pe care le au ei în dotare și încă câteva împrumutate de la niște parteneri sau de la niște firme cu care au ei, în mod normal relații comerciale. Partea asta, SDN a untervenit cu utilajele pe care le are prin contract pe care ei îl au până pe 15 aprilie. Adică, acolo a fost DJDP-ul”,
Sorin Cornilă, prefect
Prefectul a continuat și a arătat că directorul DJDP a fost prezent în fiecare ședință operativă care a avut loc în aceste două zile.
Și a luat la cunoștință toate deciziile adoptate de această structură. Mai mult, pentru a elimina eventuale disensiuni politice prefectul liberal susține că la una dintre ședințe l-a invitat inclusiv pe directorul pesedist de la Urban Serv.
„Nu pot să spun, directorul Cătălin Gheorghian a fost prezent la toate ședințele CJSU, ne-am sincronizat. La toate ședințele operative a fost invitat. Azi am chemat și Urban Serv să vedem dacă ne putem sincroniza cu ei și dacă ne-ar putea ajuta cu niște utilaje. Dar utilajele lor sunt mici și sunt pentru oraș. Deci pentru situațiile pe care noi le-am avut în județ pe drumurile naționale nu puteam să ne ajutăm de acele utilaje”,
Sorin Cornilă, prefect
Concluzionând, prefectul a subliniat că măcar în aceste două zile a lăsat deoparte implicarea politică și a acționat pentru cetățeni în principal: „Nu este o chestiune politică, este o chestiune de responsabilitate. Eu nu am avut nicio altă chestiune la mijloc, pur și simplu îmi fac treaba în continuare. Până mâine drumurile naționale și județene, pentru că eu am coordonat acțiunea, vor fi deschise toate”.